HomeSocialEducatie

Sunt deştepţi, sunt harnici şi talentaţi şi merită sprijin pentru a reuşi în viaţă (XII)

Proiectul burselor Marsat, un parteneriat derulat de SC Marsat împreună cu Ziarul de Roman, pornește din nou la drum. Societatea Marsat Roman, prin managerul Vasile Balcan, susține performanța școlară și interesul tinerilor pentru o carieră de succes prin acordarea unor burse școlare în valoare de câte 1.000 de lei pe semestru, pentru zece tineri, pe perioada anului școlar 2014 – 2015. Pentru desemnarea celor zece bursieri a fost deschisă o nouă procedură de selecție, pentru care s-au înscris atât elevi care au mai beneficiat de acest sprijin cât și orice alt elev care a îndeplinit condițiile impuse de organizatori: venituri mici, cel puțin media 8,50 și dorința de autodepășire. Vă prezentăm în continuare poveștile tinerilor care intră în acest an în cursa pentru obținerea unei burse Marsat. 

Olimpicul care învață în tren

Andrei Apreutesei este elev în clasa a XII-a A la Liceul cu Program Sportiv, la clasa cu specializarea fotbal. Un adolescent modest, cu multe vise, cu multă voință, putere de muncă și determinare. A fost în fiecare an premiant, cu media generală peste 9, își dorește să facă o carieră în medicină și luptă cu greutățile vieții. „Rezultatele școlare vorbesc de la sine: medii de peste 8,50 la toate obiectele, nici o absență nemotivată, media 10 la purtare. În anul școlar trecut, Andrei a obținut o mențiune la faza națională a olimpiadei de teorie sportivă, impresionând juriul cu prestația sa, cu atât mai mult cu cât, din cauza navetei lungi din fiecare zi, Andrei a învățat de multe ori în tren, pe drumul de acasă spre școală și invers. Andrei mai are un frate, elev la Seminarul Teologic Ortodox din Roman, iar părinții le sunt amândurora exemplu viu de modestie, credință și bun simț. Au ceea ce astăzi cu greu mai găsești: respect pentru instituția școlii, pentru educație, pentru omul care poartă sub braț un catalog”, a spus diriginta lui Andrei, profesoara Anca Lungu. Andrei și familia sa locuiesc în satul Chicerea, din comuna Stănița. Nici unul dintre părinții săi nu lucrează și trăiesc din ajutorul social de 401 lei, la care se adaugă alocația pentru copii, de 126 de lei pe lună. Pentru că abonamentul la autobuzul care face legătura cu Romanul este de 180 de lei pe lună, prea scump pentru familia lui Andrei, cei doi băieți liceeni fac naveta cu trenul, mai ieftin, chiar dacă aceasta înseamnă mai mult timp pe drum.

Viitor preot, pictor de icoane

Teodor Atomei este elev în clasa a XI-a la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, unul dintre cei mai buni elevi din clasă. În fiecare an de școală a obținut medii peste 9, iar, așa cum spune dirigintele său, preotul profesor Ionuț Amărinii, este un exemplu pentru ceilalți colegi, atât din punct de vedere religios, cât și civic. Pe lângă faptul că învață foarte bine, Teodor este un pictor talentat și și-a exersat talentul și la concursul de caricaturi, obținând locul III la concursul „Sub lupă”. „E prieten cu munca și seriozitatea, iar cartea constituie pentru el cea mai de folos zăbavă”, a spus preotul Ionuț Amărinii. Teodor Atomei este de la Hemeiuș, din județul Bacău și a ales să vină la Roman întrucât consideră că aceasta este școala care i se potrivește cel mai bine. „Am venit la seminar pentru a găsi răspunsuri la niște întrebări la care nu mi-a răspuns nimeni în școala generală. Știu că seminarul teologic este o școală completă, care îți oferă o altfel de educație decât un liceu obișnuit. De asemenea, faptul că stai la cămin te călește pentru viață”, spune Teodor Atomei. Teodor este cel mai mic dintre frați, având o soră studentă la arhitectură și un frate medic. Familia sa a primit o grea lovitură în cursul anului trecut, când tatăl său a decedat în urma unui infarct, iar întreținerea familiei a revenit doar mamei sale, care are un venit de 1.200 de lei.

Un virtuoz al muzicii populare

 Florin Ghiniță este elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Roman Vodă” și un talentat interpret la țambal. Nu s-a născut sub o stea norocoasă. Tatăl său l-a părăsit la vârsta de 2 luni și de atunci a crescut cu mama și cu bunicii, în casa acestora, bătrâni și măcinați de boli. Pasiunea lui Florin a fost întotdeauna muzica. A început să cânte la țambal la Școala de muzică, obținând premii la concursurile și olimpiadele destinate interpreților. Mijloacele financiare reduse ale familiei l-au împiedicat să urmeze cursurile Liceului de Artă, unde ar fi trebuit să stea la cămin. A fost admis la Colegiul Național „Roman Vodă”, unde s-a impus de la început ca unul din cei mai buni copii din clasă. „Florin este un copil deosebit de sociabil, spontan și implicat. A participat la toate activitățile extrașcolare desfășurate de clasă, la campanii de ecologizare, concursuri. Este un elev deosebit, care merită din plin să fie sprijinit”, spune diriginta lui Florin, profesoara Aglăița Bontaș. Două dorințe foarte mari are Florin. Prima ar fi să reușească la Facultatea de Medicină, iar cea de-a doua să poată avea un țambal al lui, așa cum își dorește încă de când a început să studieze instrumentul și să poată cânta muzică populară pe marile scene.