Studenții și tinerii absolvenți pot aplica pentru cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități publice

HomeSocial

Studenții și tinerii absolvenți pot aplica pentru cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități publice

 

 

Studenții și tinerii absolvenți pot aplica pentru cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități publice, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Programului oficial de Internship al Guvernului. Programul din acesta an se va derula sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918 și se va desfăşura în această vară în perioada 16 iulie – 14 septembrie.

Depunerea candidaturilor online se face până pe 14 mai, urmând ca până pe 3 iunie să aibă loc evaluarea candidaturilor. În perioada 4 iunie – 22 iunie vor avea loc interviurile online, iar pe 29 iunie se vor anunța rezultatele.  Deschiderea Programului de Internship începe pe 16 iulie și se închide la 14 septembrie.

Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să deţină cetăţenia romană; să aibă vârsta de maximum 25 de ani la momentul debutului programului; să fie studenţi sau tineri absolvenţi ai unui program universitar din România sau din străinătate; să cunoască cel puţin o limbă străină (engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană); să nu fie activi pe piaţa muncii în perioada desfăşurării Programul de Internship de la Guvernul României; să aibă cunoştinţe minime în domeniul IT; să nu mai fi participat în trecut la programul de internship al Guvernului.

Internii vor avea un program de lucru similar cu cel al angajaţilor instituţiei în cadrul căreia vor fi repartizaţi, fiind obligatoriu să se implice în activităţile departamentului un minim de 6 ore/zi pentru a putea beneficia de bursa lunară.

Dincolo de activitatea zilnică, stagiarii vor participa la discuții și întâlniri de lucru cu miniștri, secretari de stat, specialiști în diferite domenii de competență, precum și la training-uri și workshop-uri tematice.
Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1.000 de lei, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului României şi, la cerere, o scrisoare de recomandare.

Detalii despre program pot fi accesate la următoarea adresă: http://internship.gov.ro.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0