Prima paginăActualitateRoman

Staţia de sortare şi transfer a deşeurilor de la Cordun – investiţie strategică pentru zona Romanului

Dimensiune text

Preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, afirmă că investiţia de la Cordun va schimba în bine viaţa cetăţenilor din zona Romanului. Investiţia va permite închiderea gropii de gunoi neconforme de la Roman. Staţia de transfer face parte dintr-un proiect european de peste 129 de milioane de lei. Autorităţile speră ca, până la sfârşitul anului, construcţia să devină funcţională.

Construcţia staţiei de sortare şi transfer a deşeurilor de la Cordun trebuie finalizată până la sfârşitul anului. Staţia de transfer cu compactare de la Cordun va avea o capacitate de 45.000 tone pe an, iar staţia de sortare va avea o capacitate de 17.000 tone pe an, fiind proiectată pentru a primi numai materialele separate la sursă – respectiv hârtie şi carton, plastic, sticlă şi metale. Staţiile de transfer şi de sortare de la Cordun vor deservi aproximativ 183.000 de locuitori din municipiul Roman şi 26 de localităţi rurale. Lucrările fac parte din proiectul amplu „Managementul integrat al deşeurilor în judeţul Neamţ”. La construirea staţiilor de sortare şi transfer participă asocierea formată din Moldocor SA, TLSIT SA, Strong Montaj SA, Agsan Invest SRL şi Intelproiect SRL. Valoarea contractului este de 23.002.312 lei fără TVA, iar durata de execuţie este de 12 luni. Durata totală a contractului este de 24 luni, având în vedere şi perioada de 12 luni de notificare a defecţiunilor. Amplasamentul de la Cordun a fost predat antreprenorului în luna noiembrie 2012. „Orice proiect care este legat de protejarea mediului este important. Acest proiect va proteja mediul din judeţul Neamţ şi sănătatea nemţenilor, iar construirea unei staţii de sortare aici, lângă Roman, va reduce costurile cu transportul către staţia centrală de la Girov, făcând activitatea mai eficientă”, apreciază Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ.

statia02Cea mai importantă investiţie pentru protecţia mediului

Primul pas pentru realizarea sistemului de management integrat al deşeurilor din judeţ a fost făcut în luna septembrie 2012. Atunci preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, a semnat contractul de lucrări „Proiectarea şi execuţia Staţiei de transfer Tîrgu Neamţ, a Staţiei de transfer Taşca, a Staţiilor de transfer şi sortare Cordun şi a platformelor de colectare a deşeurilor, Judeţul Neamţ, România”. Acesta a fost primul contract major de lucrări din cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ”, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Contractul a fost atribuit, prin licitaţie deschisă, asocierii formată din Moldocor SA, TLSIT SA, Strong Montaj SA, AG San Invest SRL şi Intelproiect SRL. Această asociere de firme a oferit cel mai mic preţ dintre cei cinci ofertanţi care au fost interesaţi de proiect. „Licitaţia a pornit de la 34 de milioane de lei, iar Moldocor a oferit 23 de milioane. Nu a fost singurul criteriu pentru care a fost atribuit contractul celor de la Moldocor şi asociaţilor, dar a fost un criteriu important”, a afirmat inginer Mihaela Popa, managerul de proiect.statia03

Obiectul contractului este realizarea proiectării la nivel de proiect tehnic şi detalii de execuţie, precum şi execuţia, dotarea cu echipamente, inclusiv montare, punere în funcţiune şi rodaj pentru următoarele obiective: staţia de transfer cu compactare, cu o capacitate de 45.000 tone pe an, şi staţia de sortare, cu o capacitate de 17.000 tone pe an, pe amplasamentul de la Cordun; staţia de transfer de la Tîrgu Neamţ, cu o capacitate de 17.000 tone pe an; staţia de transfer de la Taşca, cu o capacitate de 9.000 tone pe an, şi platforme de colectare a deşeurilor.

Valoarea totală a contractului este de 23.002.312 lei fără TVA şi are o durată totală de 24 de luni. Acest contract reprezintă doar o parte a proiectului de realizare a sistemului de management integrat al deşeurilor. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 129.798.341 lei fără TVA, din care 80% reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 18% reprezintă finanţarea nerambursabilă din bugetul de stat, iar 2% reprezintă contribuţia din bugetul local.

statia04„Prefer ca firmele care câştigă proiecte să fie din judeţ, dar să respecte legea”

Înainte, dar şi după ce a semnat contractul de lucrări, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a cerut angajaţilor instituţiei să fie corecţi şi să lucreze cu responsabilitate. „Fiecare proiect trebuie realizat respectând legea, nu interesele unora sau ale altora. De altfel, singurul interes al meu este acela de a crea locuri de muncă în judeţ, de aceea prefer ca firmele care câştigă proiecte să fie din judeţ. Dar acest lucru nu înseamnă că voi oferi contracte unor firme care au sediul într-un portbagaj şi dau, apoi, lucrările în subantrepriză. Membrii Consiliului Judeţean trebuie să respecte cu sfinţenie legea”, afirma, la semnarea contractului, Culiţă Tărâţă.

Preşedintele CJ Neamţ a mai spus că valoarea proiectului nu va fi ajustată, adică nu se vor putea cere sume suplimentare, dar şi că nerespectarea graficului de execuţie a lucrării de către constructor va  atrage sancţiuni.

Obiectivul general al proiectului este implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ, care să îmbunătăţească atât calitatea vieţii, cât şi pe cea a mediului, să corespundă din punct de vedere al protecţiei mediului cu cerinţele legislaţiei române şi europene, să fie eficient economic şi suportabil de către populaţie.

Construirea noilor staţii va duce la închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din Roman, Tîrgu Neamţ şi Bicaz, precum şi la închiderea şi reabilitarea spaţiilor de depozitare din zonele rurale. În plus, se va pune accent pe colectarea selectivă a deşeurilor.statia05

Tot în cadrul acestui proiect integrat, oamenii din mediul rural vor primi sprijin pentru a face, în regim propriu, îngrăşământ bio pentru culturi. Una din două gospodării din comunele judeţului va primi unităţi de compostare individuală, adică pubele cu capac şi un mecanism de mărunţire a gunoiului. Deşeurile care pot fi compostate (resturi de fructe şi legume, resturi de pâine şi cereale, zaţ de cafea şi resturi de ceai, păr şi blană, gunoi de păsări şi de animale, haine vechi din bumbac sau lână mărunţite, coji de ouă, coji de nucă, cenuşă, rumeguş, resturi vegetale, hârtie sau carton) sunt introduse în pubela specială. După jumătate de an sau chiar un an, compostul este închis la culoare, miroase a pământ şi nu se mai cunosc resturile din care s-a format. Acesta se scoate din recipient şi se amestecă, apoi se lasă o lună sau două la maturat înainte de a fi folosit.

Unităţile individuale de compostare vor fi distribuite gratuit, prin intermediul unui nou contract din cadrul proiectului „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ”. Acest contract a fost semnat, pe 28 septembrie, la Piatra Neamţ, de către preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, cu reprezentanţii asocierii dintre firmele SC Grădinaru Import Export SRL Bucureşti şi SC Triplast SRL Târgu Mureş. Conform contractului, firmele vor trebui să livreze în Neamţ 52.000 de unităţi de compostare individuală, destinate zonei rurale a judeţului, şi 4.545 de containere din plastic cu o capacitate de 1,1 metri cubi pentru colectarea deşeurilor de hârtie şi carton, a deşeurilor de sticlă şi celor din plastic. Containerele vor fi ajunge pe platformele de colectare din mediul urban şi rural. Tot prin contract, 20.900 de pubele din plastic cu o capacitate de 120 de litri vor ajunge în oraşele şi municipiile din judeţ, pentru deşeurile biodegradabile şi reziduale.

Unităţile de compostare vor costa 11.656.049,6 lei, inclusiv TVA, iar containerele şi pubele din plastic vor fi plătite cu 6.093.856 de lei, inclusiv TVA. Distribuirea acestor pubele şi containere va începe după finalizarea staţiilor de sortare şi transfer din cadrul proiectului.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0