Luni, 22 aprilie, a început sesiunea de depunere și validare a dosarelor colectorilor și dealerilor auto din Programul „Rabla 2013”. Pentru o mașină mai veche de șase ani se oferă un tichet valoric de 6.500 de lei. Programul se va încheia pe 20 noiembrie.
Sesiunea de depunere și validare a dosarelor va dura două săptămâni, urmând ca, din 15 mai, tichetele valorice să fie distribuite de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare județ, ci va ține cont de numărul mașinilor mai vechi de zece ani din parcurile auto județene. În acest an, Ministerul Mediului va emite, prin intermediul AFM, 20.000 de tichete pentru Programul „Rabla”, dintre care 17.000 pentru persoane fizice și juridice și 3.000 de tichete pentru instituțiile publice.
La cumpărarea unui autovehicul nou se va utiliza un singur tichet valoric, iar în maximum 45 de zile de la intrarea în posesia proprietarului, acesta îl poate depune la dealerul auto de unde se dorește mașina nouă. În plus, pentru evitarea traficului cu tichete valorice, s-a decis ca termenul în care proprietarul unui autovehicul obține certificatele de distrugere, de radiere și tichetul să fie de maximum 10 zile.
Printre principalele schimbări survenite în programul „Rabla” în acest an se menționează faptul că pentru cumpărarea unui autovehicul nou se va utiliza un singur tichet valoric – față de trei tichete, câte se utilizau în anii anteriori -, iar valoarea tichetului este de 6.500 de lei, față de 3.800 lei, cât valora în 2012. În cazul achiziționării unui autovehicul electric, care beneficiază de eco-tichetul de 2.500 de euro, se poate folosi și voucherul primit în cadrul programului „Rabla”, în timp ce pentru stimularea achiziționării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, gen Euro 6, Ministerul Mediului oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei. La achiziționarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri. Programul „Rabla”, al cărui buget în 2013 este de 135 milioane lei, se va desfășura într-o singură etapă, iar termenul-limită în care acestea vor fi acceptate este 20 noiembrie, dată la care are loc și încheierea sesiunii.
[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
Comentarii