Drumurile județene sînt inspectate de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Neamț.
Duminică, președintele CJ Neamț, Vasile Pruteanu (foto), a fost prezent în comunele Borlești, Tazlău, Rediu, Moldoveni, Bahna, Ion Creangă și Icușești. Acesta a fost însoțit de directorii de la Drupo și de la Direcția Generală de Dezvoltare Județeană. Împreună, reprezentanții CJ au verificat drumuri județene care au fost reabilitate fie prin fonduri proprii, fie din fonduri europene.
„Ne interesăm, în principal, de starea drumurilor, după o iarnă foarte grea, în care a trebuit folosit masiv material antiderapant, care ar fi putut strica, într-o oarecare măsură, calitatea asfaltului. Trebuie să vedem și cum arată acea investitție mare, pe care eu o consider deosebită, anume drumul Borlești – Tazlău, realizat din fonduri europene. Este o acțiune pe care noi o facem în fiecare an, în fiecare primăvară. Mergem cu specialiștii la fața locului, stăm de vorbă cu oamenii și cu primarii, vedem ce trebuie făcut„, a declarat președintele CJ Neamț, Vasile Pruteanu. Vizitele de lucru vor continua și luni, 26 martie.
Comentarii