Roman, Neamț
Căutare site

Sprijin pentru persoanele cu deficiențe de vedere

Fundația pentru o Viață Demnă vine în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere, prin organizarea unor acțiuni creative.

 

În perioada 1-21 iulie, în Roman, persoanele cu vîrste între 14 și 40 de ani cu deficiențe de vedere (de la forme ușoare și pînă la forme grave) sînt invitate să participe la ateliere de dezvoltare personală pentru persoane cu deficiențe de vedere. În cadrul acestor ateliere se vor desfășura mai multe activități, printre care inițiere operare pe calculator, curs de utilizare a programului JAWS (cititor de ecran care permite persoanelor cu dizabilități vizuale să utilizeze sistemul de operare Microsoft Windows), workshop creativ ce va cuprinde pictură pe ceramică, pe materiale textile, sau confecționarea de obiecte de decor. Sala care va găzdui atelierele se află în Roman, pe strada 1 Decembrie 1918 (vizavi de Sala Sporturilor), punctul de lucru al „Fundației Pentru o Viață Demnă”.

Fundația este o organizație neguvernamentală înființată de Centrul Misionar Diecezan Iași în cadrul căreia se desfășoară activități precum: strîngerea de fonduri pentru susținerea unor proiecte sociale în țările de misiuni, oferirea de burse private pentru elevii și studenții săraci cu rezultate bune la învățătură, organizarea de cursuri acreditate de limbi străine și managementul proiectelor în cadrul unui centru propriu de formare profesională pentru adulți.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.