Cei care au nevoie de tratament în străinătate vor avea la dispoziţie un Punct de Contact pentru a cere informaţii despre procedurile care trebuie urmate. În 2013, 278 de persoane din Neamţ s-au tratat peste hotare.
Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au decis înfiinţarea unui Punct Naţional de Contact (PNC), care va funcţiona şi în teritoriu, pentru pacienţii care doresc să beneficieze de asistenţă medicală în străinătate. Acest PNC va funcţiona ca structură de specialitate aflată în subordinea preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi va fi cuprins în organigrama Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. De asemenea, va avea pagină proprie de web, pe care vor fi postate informaţii cu privire la asistenţa medicală transfrontalieră: tipul de asistenţă medicală ce face obiectul autorizării prealabile şi criteriile ce trebuie îndeplinite în vederea obţinerii autorizării prealabile, metodologia de rambursare a preţurilor/tarifelor reprezentând contravaloarea asistenţei medicale transfrontaliere, inclusiv nivelul acestora.
Printre responsabilităţile PNC se numără furnizarea către pacienţi a informaţiilor puse la dispoziţie de către furnizorii de servicii medicale, privind opţiunile de tratament, disponibilitatea, calitatea şi siguranţa asistenţei medicale pe care o furnizează în România; facturi clare şi informaţii clare privind preţurile şi/sau tarifele; autorizarea sau înregistrarea, asigurarea acestora sau privind alte mijloace de protecţie personală sau colectivă, cu privire la răspunderea civilă a cadrelor medicale şi a furnizorului de servicii medicale, în conformitate cu prevederile legale; informaţii privind drepturile pacienţilor, proceduri referitoare la plângeri şi mecanisme pentru repararea daunelor, potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi opţiuni juridice şi administrative disponibile pentru soluţionarea litigiilor, inclusiv în cazul unui prejudiciu rezultat în urma asistenţei medicale transfrontaliere.
Potrivit reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, instituţia a decontat, pe parcursul anului 2013, pentru servicii medicale acordate în statele membre UE, suma de 3.225.585,31 de lei, pentru 277 asiguraţi. De asemenea, un pacient bolnav de leucemie a obţinut, de la DSP Neamţ, bani pentru tratament la o clinică din Israel. Tratamentul a fost în valoare de peste 100.000 de euro.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol