Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman a trasat principalele obiective pentru anul 2016, unele dintre ele necesitând investiţii extrem de costisitoare.
În primul rând, au fost trecute pe listă o serie de lucrări de reparaţii capitale, ce presupun finalizarea reabilitării termoenergetice a spitalului nou, reabilitarea şi reamenajarea Centrului de Sănătate Mintală, realizarea rezervei de apă – staţie şi pompe -, dar şi realizarea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea unei mansarde la clădirea spitalului nou.
În al doilea rând, vor fi continuate lucrările de reparaţii curente, de această dată la secţia ORL, Laboratorul de Anatomie Patologică, secţia Endocrinologie şi secţia Recuperare.
„În 2016, intenţionăm să recondiţionăm conductele de pe traseele de apă rece, apă caldă şi agent termic din subsolul spitalului nou şi de la secţia Pediatrie, iar acest lucru necesită proiectare şi execuţie. Mai avem în plan reparaţia şi refacerea instalaţiei electrice la spital nou, dar şi secţia Pediatrie, însă şi acest obiectiv necesită proiect şi execuţie”, a declarat medicul Maria Andrici (foto), managerul interimar al Spitalului Roman.
Comentarii