HomeSocialSanatate

Spitalul de Psihiatrie are proiecte revoluționare

Lucrările de modernizare a curții interioare și amenajarea parcărilor vor fi urmate de achiziții importante care să mărească gradul de siguranță și confortul pacienților.

Cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman are acum o curte interioară asfaltată, cu parcări special amenajate. Miercuri s-a întrunit Consiliul de Administraţie al spitalului, care a avizat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014, cu suma necesară lucrării, şi prin adăugarea unei sume care să acopere o parte din cheltuielile de personal.

psihiatrie 02„În timpul acestei şedinţe s-au purtat discuţii asupra modificării listei de investiţii a spitalului. Am mai adăugat şi alte obiective pentru anul acesta, iar astfel lista a crescut cu 130.000 de lei, faţă de cea întocmită la începutul anului. Vrem să achiziţionăm, cu banii din bugetul spitalului, o servoscară şi o macara de ridicare a pacienţilor din pat, pentru cei care nu se pot deplasa. Pentru blocul alimentar, dorim să cumpărăm dulapuri de inox, mese, dar şi schimbarea veselei. Mai dorim să acoperim cu linoleum antibacterian holurile spitalului, să cumpărăm o bandă de alergare şi o bicicletă ergonomică, necesare pentru recuperări. Lista mai trebuie avizată de CJ, iar apoi putem începe achiziţiile. Dorim să facem aceste îmbunătăţiri pentru sporirea confortului şi a satisfacţiei pacienţilor”, a precizat medicul Anca Hîncu, managerul Spitalului de Psihiatrie.

În ceea ce priveşte procesul de acreditare a spitalului, lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum au dorit membrii conducerii unităţii sanitare. Procedura trebuie reluaăt în primul trimestru al anului următor, deoarece Spitalul de Psihiatrie nu a fost prins în lista spitalelor care vor fi verificate de comisia de acreditare, anul acesta.

Un lucru pozitiv este că bugetul spitalului permite angajarea unor persoane noi. Aşadar, cel mai probabil în luna decembrie, vor fi scoase la concurs câteva posturi de asistenţi, îngrijitori şi infirmieri.

Una dintre cele mai mari realizări ale spitalului o constituie asigurarea unei linii de gardă. Ministerul Sănătăţii a aprobat linia de gărzi şi urmează să vină o hotărâre din partea CJ în acest sens. Dacă totul va decurge fără probleme, începând cu 1 decembrie 2014 vor fi începute gărzile. Pe lângă cei trei medici psihiatri care lucrează în prezent la Spitalul de Psihiatrie, vor mai fi angajaţi încă doi, prin contracte de prestări servicii – un medic neurolog şi un medic psihiatru, astfel ca linia de gardă să fie complet acoperită.

Pentru anul viitor, un proiect pe care şi-l propune conducerea spitalului este informatizarea dosarului medical al pacientului, precum şi informatizarea arhivei.

Comentarii

WORDPRESS: 0