Conducerea Spitalului Bicaz a semnat miercuri, 5 noiembrie, un contract de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ. Spitalul a fost pregătit, s-a angajat personal, astfel că, în următoarele zile, după ce se vor mai pune la punct unele chestiuni organizatorice, spitalul îşi va deschide uşile pentru persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
„Pentru luna noiembie, Spitalul Bicaz a primit 168.600 de lei. Va funcţiona cu patru secţii – Cardiologie, Interne, Pediatrie şi Neurologie, plus un Compartiment de Primiri Urgenţe. Au primit finanţare pentru 50 de paturi pentru spitalizare continuă şi zece paturi pentru spitalizare de zi. Din partea CAS Neamţ, le urăm succes şi mult spor în activitate”, a declarat juristul Radu Firăstrău, preşedintele-director al CAS Neamţ.
Pentru ca şi Spitalul Bicaz să poată intra în contract cu CAS, instituţia a organizat o sesiune specială de contractare, la începutul lunii noiembrie. Spitalul din Bicaz, închis în aprilie 2011, a primit, în iunie, 2014, avizul Ministerului Sănătăţii pentru structura organizatorică. La finalul lunii octombrie, Ministerul a emis şi documentul în baza căruia s-a asigurat clasificaţia de grad IV pentru acest spital.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol