Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) organizează în această perioadă turneul național de teatru „Vape me in”, un proiect care explorează vulnerabilitatea adolescenților și riscurile consumului de substanțe periculoase în rândul acestora, informează organizatorii. Spectacolul ajunge în centre comerciale din șapte orașe ale României, în perioada 23 septembrie și 1 octombrie. La Piatra Neamț, spectacolul se va desfășura vineri, 26 septembrie, de la ora 11:00, la Shopping City Piatra Neamț – Cinema City. Accesul publicului este gratuit.
„Vape me in” spune povestea gemenilor Raluca și Radu, care se pregătesc să împlinească 14 ani. Crescuți de o mamă singură și marcați de absența tatălui plecat în străinătate, cei doi frați sunt atrași în lumea consumului de țigări electronice și a altor substanțe interzise de o prietenă mai mare, Dora. Pentru Radu, aceasta pare șansa de a ieși din umbra surorii și de a o impresiona pe fata de care s-a îndrăgostit. Dar fiecare alegere are consecințe, iar gemenii vor descoperi cât de rapid lucrurile pot scăpa de sub control.
Turneul se adresează în principal tinerilor cu vârste între 13 și 15 ani și își propune să lanseze o conversație despre presiunea anturajului, dorința de apartenență și vulnerabilitățile specifice vârstei. Teatrul devine aici o formă de dialog: nu livrează lecții, ci creează emoție și deschide un spațiu în care tinerii se pot regăsi.
Textul este creat și regizat de Oana Răsuceanu, iar în rolurile principale îi regăsim pe Ioana Alexuc, Lavinia Pele și Vlad Crudu, actori care dau viață acestei povești atât de relevante pentru tineri. Fiecare spectacol va fi urmat de un dialog cu echipa proiectului și cu psihologi specializați în prevenția dependențelor la adolescenți.
Proiectul „Vape me in” ajunge anul acesta la a doua ediție, după ce, în octombrie 2024, a debutat în mall-urile din portofoliul NEPI Rockcastle și a atras peste 1.600 de adolescenți din întreaga țară. Noul turneu continuă firesc parcursul început, confirmând impactul pozitiv pe care teatrul îl poate avea în educația tinerilor.
„Prin teatru putem spune adevăruri dificile fără să pară că le dăm lecții, pentru că adolescenții nu primesc lecțiile cu ușurință la această vârstă. «Vape me in» este un spațiu de dialog și o oglindă în care ei pot recunoaște situații reale, din gașca sau viața lor de zi cu zi. Mă bucur că jucăm aceste spectacole chiar în mall-uri, nu în spații culturale care să intimideze. Alegerea nu este întâmplătoare, mall-urile sunt spațiile unde adolescenții merg firesc cu prietenii lor, iar faptul că putem ajunge la ei prin rețeaua NEPI Rockcastle ne oferă ocazia de a le vorbi direct, acolo unde se simt cel mai în largul lor”, spune Eugen Lumezianu, președintele ACEA.
Mai multe detalii despre turneu sunt disponibile pe www.vapemein.ro. Proiectul este organizat de ACEA (Asociația Culturală pentru Educație prin Artă) și susținut de NEPI Rockcastle. Între partenerii turneului se numără: Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Spitalul „Prof. Dr. Al. Obregia” și Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog.













Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol