Spectacole de reconstituire istorică și spectacole artistice, la Festivalul istoric „Zargidava”, în acest weekend la Roman

HomeCultural

Spectacole de reconstituire istorică și spectacole artistice, la Festivalul istoric „Zargidava”, în acest weekend la Roman

 

 

În Parcul Zăvoi, lângă fostul kartodrom, din Roman are loc, timp de trei zile, în acest sfârșit de săptămână, în perioada 13 – 15 iulie, prima ediție a evenimentului „Festivalurile istorice ale României – Zargidava”, organizat de Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Roman și Consiliul Local Roman. Proiectul își propune, conform organizatorilor, promovarea patrimoniului și istoriei regiunii, dar și informarea publicului prin prezentarea unor aspecte din viața civilă și militară a strămoșilor noștri din perioadele istorice ale antichității, cea medievală și pre-modernă. Pe lângă spectacolele de reconstituire istorică, cele trei zile vor include și spectacole artistice, susținute de artiști locali, Ansamblul Folcloric „Flori de Mălin”, Formația „Focul Viu”, Lorenna și Elena Gheorghe.

Organizatorii au anunțat, pe pagina de socializare a evenimentului, programul manifestărilor din acest weekend de la Roman:

Vineri, 13 iulie

Ora 20.00 – Spectacolul de deschidere a festivalului: dansurile nimfelor dacice, dansurile matroanelor de la Roma, flacăra antică – paradă cu torțe (după aprinderea flăcării antice), pe traseul prestabilit: str. Bogdan Dragoș, str. Soldat Porojan – str. Cerbului – str. Victoriei – str. Bicaz – str. Moldovei, Parcul Zăvoi (fostul Kartodrom). La paradă vor participa toate trupele de reconstituire istorică.

21.00 – Concerte: Soliști locali, Ansamblul „Flori de Mălin” (Suceava).

 

Sâmbătă, 14 iulie

12.00 – Parada și prezentarea asociațiilor.

12.30 – Deschiderea taberelor civile/militare (ateliere meșteșugărești, tir cu arcul, gastronomie antică, etc.)

15.00 – 18.00 – Prezentări şi demonstraţii militare ale trupelor participante, lupte de gladiatori, dansuri antice, târg de sclavi.

18.30 – Bătăliile celor două epoci: – Primul Război Mondial, reconstituirea unei fărâme de luptă de la Oituz, între armata română și cea germană.

19.00 – Războaiele traco-romane din anii 61-59 î.Hr. ale regelui Burebista, Ritual de alianță sarmatic, ritualul de incinerare a unui Tarabostes căzut în luptă (Rugul lui Zamolxe).

20.00 – Concerte: Soliști locali, Formația „Focul viu”.

 

Duminică, 15 iulie 2018

12.00 – Deschiderea taberelor civile/militare (ateliere meșteșugărești, tir cu arcul, gastronomie antică;

14.00 – 16.00 – Prezentări şi demonstraţii militare ale trupelor participante, lupte de gladiatori, dansuri antice, târg de sclavi;

16.30 –  Bătăliile celor două epoci distincte ale istoriei României: Primul Război Mondial, reconstituirea unei fărâme de luptă de la Oituz, între Armata Română și cea germană;

17.00 – Războaiele daco-romane din anii 86-89 d.Hr. ale regelui Decebal.

19.30 – Concerte: Lorenna și Elena Gheorghe.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0