Roman, Neamț
Căutare site

„Soluţii” pentru facturi mai mici

În primele şase luni ale anului, în aria de acoperire a E.ON au fost identificate peste 800 de cazuri de potenţial consum fraudulos de gaze naturale şi 1.400 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică.

 

Conform reprezentanţilor E.ON, valoarea totală a prejudiciilor este estimată la 10,7 milioane de lei, reprezentând contravaloarea a peste 21 milioane de kWh.

„Prin modificarea sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale şi energie electrică, se expun pericolelor de incendii, explozii şi electrocutare atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătatea acestor instalaţii. În acelaşi timp, consumatorii sunt afectaţi direct prin perturbarea sau, chiar, întreruperea alimentării cu gaze naturale sau energie electrică. Aceste intervenţii, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat”, se arată în comunicat al E.ON. Reprezentanţii companiei solicită ca „ofertele” ilegale să nu fie acceptate de consumatori.

Anul trecut au fost înregistrate 3.700 de cazuri de consum fraudulos în aria de acoperire a E.ON.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Mosu Lica

    Waw ! Hotomanii se plang ca-s furati !! Ei fac ,,furt calificat”, amarastenii is necalificati, wai sugativele dreaku’ !!!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.