Joi, 10 noiembrie, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în trafic un bărbat, de 33 de ani, care conducea un autoturism, în localitatea Negrești, comuna Bîra, informează IPJ Neamț.
Conducătorul auto, din Roman, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde în prezența personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Comentarii