Șofer de-o viață pînă la moarte

Nicolae Mihăilescu (foto) are 84 de ani și practică șoferia de 66 de ani. Angajat la unități reprezentative ale orașului, șoferul romașcan a aflat toate secretele din interiorul acestora. Nicolae conduce carul mortuar fără să-și piardă optimismul.

Nicolae Mihăilescu, în vîrstă de 84 de ani, este șofer din anul 1946. De atunci a strîns 66 de ani de șoferie fără întrerupere și fără să aibă în acte și pe suflet vreun accident grav. Din fiecare loc de muncă a învățat cîte ceva. A întîlnit oameni care au văzut în el nu doar un simplu angajat, ci chiar un prieten, un confident. Meseria l-a învățat să fie atent și cumpătat nu doar cînd conduce, ci și cînd vorbește, să respecte, dar să fie și respectat. Vîrsta pensionării nu a însemnat încheierea activității. Experiența și seriozitatea au fost argumentele care au contat atunci cînd a primit oferta de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman. Nu a fost pus să conducă mașina directorului, cum o făcea în trecut, ci pe cea care merge către ultimul drum al membrilor CARP.

Șofer la unități strategice pentru țară

Primul loc de muncă a lui Nicolae Mihăilescu, născut și crescut în Roman, a fost, în 1946, la Ocolul Silvic, sau Casa Pădurilor Statului, cum era numit în acea vreme. După cîțiva ani de muncă cu oamenii pădurii, Nicolae a decis să plece la Pitești.

„M-am angajat pentru trei ani la o unitate militară din Pitești. Trebuia să merg prin țară  cu o caravană cinematografică a Ministerului Apărării Naționale. În acea vreme, era obișnuința ca în unitățile militare să se difuzeze spectacole tematice pentru cadrele militare. Încărcam aparatura și un generator de curent electric și umblam de la un capăt la altul al țării„, a spus Nicolae Mihăilescu.

Munca în cadrul armatei i-a format reflexe: disciplina și punctualitatea. A revenit din nou în Moldova, pentru a lucra la Galbeni, în județul Bacău. „În satul Galbeni, Ministerul Comunicațiilor construia o stație radar de importanță strategică internațională, care există și astăzi. Aici am lucrat în perioada 1952-1954. Treaba mea era să transport materiale pentru șantier„, spune bătrînul.

Din 1954 și pînă în 1961, Nicolae Mihăilescu a fost angajat în Roman, pe șantierul ICSIM (Întreprinderea de Construcții Speciale Industriale și Montaj) sau Întreprinderea de }evi Roman. „Era perioada în care s-au pus bazele Întreprinderii de }evi din Roman, care, la început, s-a numit ICSIM. Făceam dese drumuri la București cu reprezentanții conducerii. De la ei am aflat că întreprinderea, proiectată de doi evrei, trebuia să ajungă combinat siderurgic asemeni celui de la Galați. Acest proiect ar fi devenit posibil, spuneau ei, numai prin transformarea Siretului în canal navigabil, o idee veche și actuală, în același timp. Proiectul nu a mai putut fi susținut, din cauza relațiilor dintre România și URSS din acea vreme. Gheorghe Gheorghiu Dej întrerupsese alimentarea cu gaz a URSS, iar drept replică aceasta nu a mai contribuit la punerea în practică a proiectului. Mi-amintesc că proiectul era atît de avansat în discuții încît exista, cu mult înainte de finalizarea lui, o ștampilă cu sigla noului combinat de la Roman„, a explicat Nicolae Mihăilescu.

Bărbatul nu a fost doar martorul discuțiilor pe teme profesionale ale directorilor unităților cu care a lucrat, ci și personale. „După ce își rezolvau problemele legate de serviciu, directorii îmi cereau să merg pe la magazinele din București pentru a cumpăra diverse lucruri pentru soțiile lor, de regulă îmbrăcăminte și cadouri„, povestește bătrînul. Celelalte discuții, care țineau de viața personală a șefilor lui, au fost trecute de Nicolae la „strict secret”.

Începînd din 1961 și pînă la pensionare, în 1989, Nicolae a lucrat la Fabrica de Prefabricate din Roman. Munca la această unitate este caracterizată de el într-o singură frază: „Am fost oarecum cinstit, mîna pînă la gît nu am băgat-o niciodată„.

Șofer pe mașina care te plimbă pe ultimul drum

În 1994, Nicolae Mihăilescu s-a angajat la CARP Roman. Instituția de credit pentru pensionari avea nevoie de un șofer care să conducă mașina mortuară. Noul loc de muncă a fost pentru pensionar o provocare. „Am muncit prin atîtea locuri, așa că nu mi-a displăcut să duc și morții la groapă. Trebuie să facă cineva și meseria asta„, crede bătrînul. El spune că nu muncește pentru bani, ci doar pentru a-și umple timpul. „Am fost deprins de mic cu munca. Trebuie să am permanent timpul ocupat, ca să nu mă gîndesc la bătrînețe. După ce vin de la o înmormîntare, trec obligatoriu pe la club pentru o partidă de șah. Am o vîrstă înaintată, dar sînt optimist. Morții cu morții, viii cu viii„, mai spune Nicolae.