Șofer de microbuz școlar, pozitiv la etilotest

HomeActualitate

Șofer de microbuz școlar, pozitiv la etilotest

Vineri, 6 octombrie, în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au acționat în proximitatea Școlii Gimnaziale din Barticești, pentru verificarea conducătorilor auto care efectuează transport de elevi, informează IPJ Neamț.

„Polițiștii au procedat la oprirea în trafic a unui microbuz școlar condus de un bărbat de 61 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.900 de lei, fiind aplicată măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

Foto: IPJ Neamț