HomeRoman

Soarta HCM Roman stă la mîna consilierilor locali

Echipa de handbal feminin HCM Roman este considerată un simbol, o marcă a municipiului, dar nu de toți cei care au putere de decizie privind finanțarea clubului, vitală pentru obținerea performanței.

 

 

În termeni expliciți pentru cei mai puțini interesați de mișcarea sportivă, HCM Roman își propune, pe termen lung, clasarea pe podiumul Ligii Naționale și calificarea în cupele europene.

Dar asta înseamnă muncă și bani. De efortul și implicarea handbalistelor se ocupă echipa tehnică, iar de finanțare – consilierii locali, cei care, luni, în ședința extraordinară de votare a bugetului municipiului pe 2012, vor hotărî cîți bani vor fi alocați HCM Roman.

 

În avans de vot, consilierii locali și-au formulat punctul de vedere.

Mihai Stoica: Din informațiile puține pe care le am, Consiliul Local (CL) nu a abordat în mod serios susținerea HCM-ului. Știu că agenții economici plătesc o taxă instituită prin hotărîre a CL. Consilierii locali n-au fost abordați pe această temă. Pe de altă parte, consider că activitatea HCM este insuficient susținută și că o parte din resurse ar putea fi dirijată către această echipă.

 

Benone Damian: Nu m-a preocupat acest subiect. Fenomenul sportiv este necesar. Problema nu e nevoia de a avea așa ceva, ci de management. Mi-ar plăcea ca echipa să aibă rezultate mai bune. Handbalul este un sport spectaculos, care atrage lumea la sală. Nu știu dacă HCM ar avea nevoie de mai mult sprijin. Problema s-ar putea să fie de altă natură. Am făcut sport și eu și știu cu ce se confruntă acest fenomen. Dar, nu pot să-mi dau seama dacă sprijinul este suficient sau nu. Nu știu cum sînt valorificate aceste resurse financiare care ajung la un club sau altul.

 

Bogdan Curcudel: Sprijinul de la CL poate fi considerat suficient, momentan. Nu știu cît o să fie suma pe anul acesta. Vom vedea cînd se va vota bugetul.

 

Eugen Păuleț: HCM este un brand pentru Roman. Ținînd cont de situația economică, s-au alocat sume importante pentru susținerea acestuia. Nici un alt sport nu a primit cît HCM, care este o echipă ce reprezintă la nivel înalt orașul. Programarea bugetului este o urgență. Trebuie să vedem ce se poate, nu ce am vrea. Este o chestiune sensibilă. Pînă acum, sumele alocate au fost justificate. Măcar să nu se diminueze.

 

Nușa Chiriac: Este o problemă, în actualele condiții economice. Este un lux să ții o echipă de primă ligă, dar trebuie ținut cont că, în cazul HCM-ului, este vorba de o muncă de ani de zile și ar fi păcat să renunțăm. Dacă primarul știe că bugetul permite o astfel de susținere, eu sînt de acord cu sprijinirea în continuare a HCM-ului de către Consiliul Local.

 

Maricel Benchea: Avînd în vedere că HCM este componentă a Ligii Naționale, înseamnă că este echipa fanion a orașului. Consider că, atît Consiliul Local, cît și Consiliul Județean, sînt factori importanți care influențează activitatea acestui club, dar și mediul privat trebuie să se implice. N-aș putea spune dacă sprijinul este suficient sau nu, dacă nu cunoaștem bugetul. Însă, avînd în vedere investițiile făcute, cred că nu-i suficient.

 

George Lazăr: HCM Roman este o echipă creată și susținută de Primărie și Consiliul Local. În cîțiva ani, a creat emulație în Roman. Nu pot spune că este, neapărat, un simbol. Pentru romașcani, asistarea la meciurile echipei este un prilej de recreere. În Roman, în materie de sport, HCM a avut performanțe, la nivelul la care se putea. Totuși, au venit aici echipe importante să joace cu a noastră. Au scos orașul din anonimat pe plan național. Eu am fost întotdeauna de părere că primăriile din fiecare oraș trebuie să acorde sprijin cluburilor sportive care, pe de altă parte, în marea lor parte, au caracter privat. Este foarte în regulă ca Municipalitatea să sprijine echipa. Nu știu, însă, dacă prioritățile ar trebui neapărat să se îndrepte către sport. Sînt de acord cu sprijinul, dar într-un cuantum mai mic atît timp cît, spre exemplu, sînt probleme nerezolvate în aceste vremuri, cu infrastructura, cu locurile de muncă și altele.

 

Valerian Anghel: HCM este un brand cîștigat în timp. Este păcat să nu-l menținem. Trebuie căutate soluții să-l ducem mai departe. Eu sînt pentru sprijinirea acestei echipe.

 

Constantin Holban: Sînt de acord că echipa este o marcă pentru Roman. Sezonul trecut a terminat campionatul pe locul al cincilea. Eram capitala handbalului feminin în Moldova. Echipa face cinste orașului Roman și Moldovei. Fondurile de anul trecut au fost insuficiente. Ca să ai performanță, nu poți să nu plătești jucătoarele două luni. Au fost excluse din lot jucătoarele cu salarii și pretenții mari. Am să propun în ședința CL să fie mărită suma acordată, să fie minimum 5 miliarde de lei vechi.

 

Ilie Boloca: Pentru brandul care este acum HCM Roman și nivelul campionatului în care evoluează, sprijinul este mic. Nevoile sînt mari și, în consecință, fondurile alocate ar trebui să fie mai mari.

 

Lucian Pascariu: HCM este în Liga Națională și promovează Romanul. Sprijinul? Nu știu dacă este suficient și nu știu dacă se poate majora în condițiile actuale.

 

Micșunica Cosmescu: Echipa este o marcă pentru Roman, iar fondurile alocate pentru susținerea sa sînt în limitele bugetului. Ar trebui ca echipa să-și propună un obiectiv și, în funcție de acesta, să fie stabilit și nivelul sprijinului financiar de la buget.

 

Neculai Iftimie: Este un simbol al Romanului și este bine că orașul are o echipă care îl reprezintă. Sprijinul acordat de Consiliul Local pentru moment este suficient, corelat și cu posibilitățile. Asta nu înseamnă că nu poate fi reanalizat și, apoi, să se acționeze în consecință. Dacă se va putea mări, să se facă acest lucru.

 

Oana Bulai Afetelor: Este un brand local și nu numai. Apreciez rezultatele și performanțele de pînă acum. Era normal ca sportul să fie susținut de CL. Așa cum e alcătuit bugetul și cum s-au alocat sumele pentru HCM, a fost făcut ca echipa să supraviețuiască. Ar trebui mai mult. Mă bucur că am putut să menținem asigurarea esențialului, a salariilor etc, pentru ca echipa să poată merge mai departe.

 

Sorin Cazan: HCM este o emblemă a municipiului pentru că este în Liga Națională și promovează comunitatea. Dacă vrem echipă, avem obligatoriu și cheltuieli, iar costurile sînt mari. Pe de altă parte, nu știu cît le ține cetățenilor de foame și de cald. Trebuie, totuși, să înțelegem că nu se poate face performanță cu sume mici. Trebuie să investești. Dacă n-avem bani, nu putem umbla după performanță în sport.

 

Aurelian Jora: Fiecare oraș trebuie să aibă o echipă reprezentativă. Prin performanțele echipei sau echipelor, vor afla și alții despre noi. Cred că e suficientă suma alocată de la bugetul local în timpurile acestea. Trecem printr-o situație delicată. Dacă bugetul permite, eu sînt de acord cu creșterea sprijinului financiar.

 

Lucian Munteanu: Nu știu dacă HCM ar trebui să fie considerată un brand. Posibil. Handbalul este un sport plăcut, echipa a obținut și unele rezultate. Fiind mai nou în rîndul consilierilor, nu știu dacă HCM este suficient susținută sau nu. Bănuiesc că trebuie sprijinită, ca, de altfel, întreg sportul.

 

Ionel Țubucanu: Sînt de acord cu această echipă. Este o emblemă și o mîndrie a Romanului și cred că sprijinul financiar ar trebui să crească în proporție de 20 – 30 la sută.

 

Viorel Stan: HCM este și trebuie să rămînă un simbol. Suma alocată pentru sprijinirea sa este insuficientă și ar trebui mărită, dar nu știu dacă se va putea, în condițiile economice de astăzi.

 

Leonard Achiriloaei: HCM este echipa etalon a orașului și a probat valoarea la nivel național. Am vrea, evident, să alocăm sume care să crească performanța și să-i răsplătească, prin succese, pe iubitorii de handbal. De altfel, întreaga mișcare sportivă din Roman merită apreciată și susținută, chiar dacă au fost moment mai bune și unele mai puțin bune. Ne dorim să susținem mișcarea sportivă romașcană la nivelul performanțelor realizate de sportivi, dar trebuie să avem în vedere și perioada pe care o parcurgem și să analizăm de 100 de ori pînă luăm o decizie care vizează exercițiul bugetar. Ar fi păcat să nu investim în continuare într-o echipă al cărui succes s-a obținut și crește pe termen lung.

 

Vasile Murărița: Mai mult ca sigur că sprijinul acordat echipei HCM nu a fost suficient. Este loc de mai bine. O să analizez propunerea făcută pentru 2012 și sper să fie condiții pentru a susține această adevărată echipă fanion a orașului.

Comentarii

WORDPRESS: 0