Senatorul Ioan Chelaru se teme de apă, iar directorul Spitalului Municipal are teamă de înălțime. Șeful Poliției Roman nu se întoarce din drum, iar directoarea de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” ocolește pisicile negre.
Vi s-a întîmplat vreodată să refuzați să intrați într-o cameră pentru că vi s-a părut că pe perete urcă un păianjen? Sau să vă abateți din drum din cauza unei pisici negre? Chiar și oamenii care au în mînă puterea și ale căror decizii pot fi hotărîtoare și pentru ceilalți au și ei momente de nesiguranță și de teamă, din cauza unor fobii sau superstiții.
De exemplu, comandantul Poliției Roman, comisar șef Dragoș Bălău, nu se întoarce din drum niciodată, considerînd că acesta este un semn rău și că, indiferent ce și-a pus în gînd sau ce are de făcut, nu-i va merge bine.
Nici profesoara Lorica Havrici nu se întoarce niciodată din drum și își face întotdeauna cruce cînd întîlnește o pisică neagră.
„Sînt superstiții moștenite din bătrîni, nu știu dacă există vreo legătură între aceste semne, dar avem pe cine da vina cînd ne merge rău„, a spus directoarea Colegiului Tehnic „Miron Costin”.
Medicul Mircea Coadă, directorul Spitalului Municipal Roman, recunoaște că are superstiții încă de pe vremea studenției, cînd mergea la toate examenele cu aceeași cămașă, considerînd că-i purta noroc. Acum, cînd nu mai are sesiune, face în așa fel încît să calce cu dreptul cînd intră în sala de operație. Pe lîngă aceste superstiții, recunoaște că are și o fobie: îi e frică de înălțime și, tocmai din acest motiv, nu-i place să zboare cu avionul. „Cînd eram tînăr, am urcat pe vîrful Toaca. Cît timp a fost înnorat, nu am realizat exact unde mă aflam, dar, cînd s-au risipit norii și am văzut bine unde eram și de unde am plecat, m-a luat amețeala. Am coborît tot drumul cu spatele, cu fața la munte, ca să nu văd prăpastia din fața mea. Pentru că am frică de înălțime, nu-mi place să zbor cu avionul. De altfel, cred că nimeni nu se simte confortabil știind că se află la 10.000 de metri în aer„, a spus medicul Mircea Coadă.
Nici avocatului George Lazăr, membru al Consiliului Local, nu-i place să zboare cu avionul. Chiar dacă a fost nevoit să zboare de mai multe ori, totdeauna a stat cu inima strînsă pînă la aterizare.
Senatorul Ioan Chelaru nu are nici o problemă cu înălțimile, în schimb se teme de apă. „Teama de apă mi-a fost indusă de mama mea, de cînd eram mic. Niciodată nu mă lăsa să merg cu băieții la scăldat, îngrijorată de ceea ce mi s-ar fi putut întîmpla. Teama aceasta a ei mi s-a transmis și mie, așa că destul de tîrziu am învățat să înot, chiar și în bazin„, a spus senatorul Ioan Chelaru.
În schimb, primarul Romanului, Laurențiu Leoreanu consideră că nimic nu-l poate întoarce de drum și nu crede în superstiții. „Nu am nici o temere și nici o superstiție, am doar credință în Dumnezeu. Cînd eram student, circula teoria conform căreia dacă treci pe sub bolta de pe partea stîngă, cum urci spre Copou, pici examenul. Eu am trecut totdeauna pe sub boltă și mi-am luat și examenele„, a spus primarul Laurențiu Leoreanu.
Nici deputatul Marius Neculai nu pune preț pe fobii sau superstiții. Un singur lucru, însă, îl face să îi tremure genunchii: caimacul din lapte.
Fobiile se pot trata
Psihologii spun că toate aceste frici, indiferent dacă este vorba de frica de înălțime, de întuneric, de spații aglomerate sau, dimpotrivă, de spații închise, de păianjeni sau de apă, se pot trata. „Există terapii pentru aceste cazuri, în special prin expunerea treptată la acești stimuli. Rezultatele sînt foarte bune. Am avut astfel de situații și toate s-au încheiat cu învingerea fricii. Un pacient căruia îi era frică să meargă singur pe stradă, care refuza să meargă la magazin, mi-a spus, după mai multe luni de terapie, că simte că trăiește din nou„, a spus psihologul Elena Chelmuș.










astia da oameni „mari”!!!!!mai aveti??cu astia ne fudulim in lume???