Prima paginăSport

„Sînt mulțumită de evoluția echipei”

Dimensiune text

* declarația este făcută de antrenoarea Eugenia Tăbuci după jocul pierdut la limită în fața campioanei României *
Cu trei victorii după patru etape în campionatul național de handbal feminin, juniori I, echipa Liceului cu Program Sportiv Roman (foto) a întîlnit la sfîrșitul săptămînii trecute, în etapa a cincea și în deplasare, campioana României, LPS Iași, lideră incontestabilă în seria A.

 

 

Formația romașcană, pregătită de Eugenia Tăbuci și care vizează calificarea în etapa turneelor semifinale, cel puțin, nu s-a prezentat din postura de victimă sigură la Iași unde a jucat, pe parcursul partidei, de la egal la egal cu mai titrata sa adversară. Totuși, calculul hîrtiei a fost respectat și LPS Roman a părăsit terenul învinsă, 24-30, dar și-a păstrat poziția a treia în clasamentul grupei A, cu 6 puncte, la egalitate cu a patra clasată, CSȘ Tîrgu Neamț, dar și cu două puncte mai puțin decît LPS Botoșani, ocupanta poziției secunde.

Am pierdut meciul pe finalul acestuia, pe fondul cîtorva greșeli. În ansamblu, însă, fetele mele au făcut un joc bun, frumos și sînt mulțumită de evoluția echipei. Linia de la 9 metri a funcționat bine și a avut un randament peste medie. Mă refer, în principal la Chirilă, autoare a nouă goluri, Bălăceanu – șase goluri – și Ciurdea – cinci goluri. Ieșencele s-au desprins în ultimele trei minute, cînd noi ne-am pripit în atac și am făcut cîteva greșeli în apărare. Puteam să scoatem un scor mai strîns, pe care îl preconizasem, mai ales că reușisem să ne apropiem la un gol, la un moment dat, avînd și posibilitatea de a egala campioana națională. Felicit fetele pentru felul în care s-au comportat. Chiar au rezistat foarte bine fizic. Probabil că fetelor le-a fost frică de un rezultat foarte bun. Sper să depășească acest complex și să nu mai joace cu idei preconcepute în privința valorii adversarului care poate, într-o anumită situație, să prindă o zi mai slabă. Vom lucra la acest capitol și sper ca în retur să jucăm cu o altă determinare. Sînt sigură că vor apărea și rezultatele așteptate. Pe de altă parte, am avut cîteva jucătoare accidentate, mai mult sau mai puțin, astfel că am avut rețineri în a le folosi, spre exemplu, pe Roșca, Lungu sau Buzenchi, mai ales că meciul s-a desfășurat în viteză optimă și exista pericolul recidivării accidentărilor mai vechi. Vom lucra în continuare și am convingerea că ne vom califica la turneul semifinal și, sperăm, chiar mai departe„, a declarat Eugenia Tăbuci.



COMENTARII

WORDPRESS: 0