A crescut numărul cazurilor de pediculoză și angine în rîndul elevilor.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a finalizat triajul epidemiologic în școlile din județ. Rezultatele controlului arată că, în România anului 2012, încă mai sînt elevi care au păduchi, scabie, sau angine.
Astfel, de la începutul școlii și pînă acum, inspectorii sanitari au controlat 38.068 de copii și elevi din mediul urban și 28.950 de copii și elevi din mediul rural, din toate unitățile de învățămînt din județ. În urma controlului, au fost depistați 919 elevi și copii cu diferite boli infecțioase sau parazitare. Astfel, 21 de copii au fost depistați cu boală diareică acută, iar alți 67 au diverse boli infecțioase. Cum era de așteptat, rîia și păduchii nu au lipsit nici în acest an, ba, chiar, s-a constatat o creștere ușoară a numărului de elevi depistați. În mediul urban au fost depistate 144 de cazuri de pediculoză, iar în mediul rural – 254. În ceea ce privește scabia, în mediul urban au fost depistate șapte cazuri, iar în mediul rural – 20. De asemenea, în mediul urban au fost depistați 160 de copii cu angine, iar mediul rural – 177. În ceea ce privește micozele, inspectorii sanitari au depistat 71 de cazuri, cele mai multe fiind în mediul urban.
„Față de anul trecut, se remarcă o creștere a numărului de elevi care au fost depistați cu pediculoză și angine, dar ei pot merge la școală. Triajul epidemiologic arată că nu sînt probleme deosebite pentru școlile din județul Neamț. Acolo unde există cazuri sociale sau unde există pediculoză sau angine trebuie să se respecte normele de igienă. Părinții trebuie să știe că, dacă se adresează medicului de familie, noi le putem furniza substanțe pentru combaterea pediculozei„, a declarat medicul Daniela Marcoci, director adjunct al DSP Neamț.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol