Un bărbat este cercetat de polițiști pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și distrugere din culpă, după ce și-a dat singur foc la casă, apoi a reclamat la poliție că fapta ar fi fost săvârșită de alte persoane.
Conform IPJ Neamț, duminică, 14 ianuarie, în jurul orei 18:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați prin 112, de către un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Bozieni, cu privire la faptul că soția sa, împreună cu concubinul acesteia, l-ar fi legat de mâini și de picioare și ar fi incendiat imobilul în care acesta locuia. În urma incendiului au ars acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și bunurile materiale din interiorul a trei încăperi.
„În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 14 ianuarie, pe fondul consumului de alcool și al neatenției, bărbatul de 50 de ani ar fi provocat incendiul în cauză. Acesta s-ar fi evacuat singur din locuință, a apelat numărul de urgență 112, iar pe fondul geloziei ar fi reclamat aspecte nereale. În cauză polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere din culpă și inducerea în eroare a organelor judiciare”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Polițiștii atrag atenția că apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 (sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114) se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității. Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității. Sancțiunile au fost stabilite prin Legea 36/2020, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol