Joi, 25 ianuarie, la ora 11.00, în Cimitirul „Eternitatea” din Roman va fi înmormântată Aspazia Oţel Petrescu, unul dintre simbolurile luptei împotriva regimului comunist. Aspazia Oţel Petrescu și-a trăit ultimii ani ai vieții la Roman și s-a stins din viață în dimineața zilei de 23 ianuarie, la vârsta de 94 de ani.
„A dus crucea acestei națiuni fiind un simbol al rezistenței prin credință”
„Am aflat cu durere despre încetarea din viața aceasta a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică a Eparhiei Romanului și Bacăului, care timp de 14 ani a suferit în carcera comunistă pentru vina de a crede în Dumnezeu și a-și exprima liber ideile și trăirile. Cuvântările pline de însuflețire despre perioada carcerală a vieții sale, susținute cu prilejul Simpozioanelor și al altor manifestări culturale, precum și cărțile scrise, au adus lumină și speranță în familiile celor ce au pierdut ființe dragi în perioada de tristă amintire pentru istoria acestui neam și au fost de un real folos tinerilor care au putut afla astfel mărturii cutremurătoare trăite de un intelectual care a suferit încă din timpul școlii. Alături de miile de mărturisitori din timpul comunismului a dus crucea acestei națiuni fiind un simbol al rezistenței prin credință. La vârsta de 94 de ani, după ce și-a încheiat misiunea de mărturisitor al Adevărului, asemenea Sfinților Apostoli, împăcată cu sine și cu lumea, Dumnezeu a chemat-o la ceruri pentru a-i încununa suferința și a-i răsplăti pătimirea.
În aceste momente de durere pentru familia romașcană și pentru cei ce ce i-au apreciat viața și cuvântul, rugăm pe Milostivul Dumnezeu să o primească în odihna cea veșnică împreună cu sfinții și martirii acestui neam! Veșnică să-i fie pomenirea, din neam în neam!”, a fost mesajul de condoleanțe transmis de IPS Ioachim Băcăoanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Una dintre studentele preferate ale lui Lucian Blaga
Aspazia Oţel s-a născut în comuna Cotul Ostriţei (azi în Ucraina), ca prim copil al învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel. Liceul l-a urmat la Bălţi, mai apropiat de casă decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală, iar Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi l-a întrerupt în 1944, luând calea refugiului. Îşi ia bacalaureatul la Orăştie, în 1944, sub bombardamente.
Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea „Iisus în poezia română”. Este una dintre studentele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. De altfel, filosoful îi va urmări mereu traseul, întrebând, după închiderea autoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Coincidenţa unei rânduieli tainice a făcut ca şi maestrul Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păstra o vie şi caldă amintire, să ia drumul închisorilor comuniste, asemenea întregii sale generaţii de sacrificiu, al cărei destin a oscilat între temniţă şi exilul anticomunist.
Între 1946-1948 a funcţionat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir. La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la zece ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc.
Motivul arestării a fost unul simplu şi devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul Liceului ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi.
În 1958, în loc de eliberare i se acordă încă patru ani, pe care îi execută între 1958-1962, trecând prin închisorile Mislea, Jilava, Botoşani, Arad, de unde este eliberată. În 1958 se stabileşte cu mama (pensionară) în oraşul Roman, tatăl fiind decedat (1958).
Cu foarte multă dificultate reuşeşte să funcţioneze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii, care ajung calificaţi (fiul – inginer, iar fiica – medic). În 1977 îi moare mama, în 1987 soţul, iar în 1998, fratele.
După decembrie 1989, participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind co-organizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea (târnosirea are loc la 12 noiembrie 1994), locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor şi sfintelor din temniţele comuniste – a se vedea în acest sens ultimul volum al autoarei „Adusu-mi-am aminte” (2007), mai ales frumoasele cuvântări cu prilejul sfinţirii Hramului (8 septembrie) Sfântului Paraclis de la Mislea. În 2007, primeşte Premiul Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” pentru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului internaţional Lucian Blaga, Lancrăm – Sebeş – Deva.
„Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa!”
Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Atunci, ea a transmis un mesaj către tineri: „Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”, scria Revista „Doxologia” în ziua trecerii la cele veșnice a Aspaziei Oțel Petrescu.
Comentarii
Bunul Dumnezeu să te odihnească întru Împărăția Sa, suflet bun și plin de dragoste!