Pe parcursul lunii mai, inspectorii de muncă nemțeni au verificat modul în care firmele care desfășoară activități de întreținere și reparare a autovehiculelor respectă prevederile legale în ce privește securitatea și sănătatea în muncă.
Țintele reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au fost service-urile auto, spălătoriile și vulcanizările, fiind verificați 22 de astfel de agenți economici și puncte de lucru ale acestora.
„În cadrul verificărilor au fost constatate 27 de deficiențe în domeniul securității și sănătății în muncă. Agenții economici nu efectuau controlul medical periodic al salariaților, nu asigurau semnalizarea de securitate și sănătate adecvată pentru locurile de muncă amenajate, recipienții de presiune utilizați nu erau asigurați contra răsturnării, instalația de legare la pămînt a echipamentelor de muncă acționate electric nu era verificată, iar tematica de instruire periodică a salariaților nu era întocmită„, a explicat inspectorul șef al ITM Neamț, Ioan Popescu.
22 dintre firmele verificate s-au ales cu 27 de sancțiuni contravenționale, printre care și o amendă contravențională de 4.000 de lei.
Comentarii