Parlamentarul romașcan a solicitat Ministerului Educaţiei sprijin pentru ca Liceul cu Program Sportiv din Roman să poată finaliza lucrările la obiectivul de investiţie „Reabilitare şi modernizare Campus Școlar”.
Directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman, Petrică Sandu, a depus la cabinetul senatorului Ioan Chelaru un memoriu referitor la reluarea şi finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţie „Reabilitare şi modernizare Campus Școlar”. În începutul acestui memoriu, directoriul unităţii şcolare a prezentat realizările elevilor acestui liceu, la secţiunile fotbal, handbal, judo, atletism, baseball şi softball, şi apoi a detaliat dotările și lucrărilenecesare pentru ca palmaresul școlar și sportiv al LPS Roman să se mențină la cote maxime.
„În anul 2004, LPS a preluat în administrare de la Grupul Școlar Construcţii de Maşini clădirea cămin C1 şi cantina, care fac parte din proiectul «Campus Școlar». În 2006 au început lucrările la căminul C1 şi au fost finalizate în decembrie 2009, data la care a rămas o restanţă de achitat de 7.598,88 lei. Pentru a nu se degrada, căminul trebuie dotat cu mobilier pentru a fi dat în folosinţă. Conform devizului general, suma necesară pentru dotarea cu mobilier este de 327.697,44 lei. Pentru realizarea obiectivului «Reabilitare şi modernizare campus şcolar» mai sunt necesare şi alte lucrări de executat, printre care: centrală termică – 295.371 lei; cantină – 2.522.726 lei; spaţii verzi, alei, platforme, împrejmuire – 783.291 lei; cămin elevi C2 – 2.238.182 lei; clădire liceu – 6.200.236 lei;
ateliere – 4.251.977 lei; garsoniere profesori – 2.174.001 lei; sala sport – 2.977.066 lei; terenuri sport – 2.985.755 lei şi altele. Pentru a ne ridica şi ţine ştacheta cât mai sus, va rugăm să ne sprijiniţi cu fonduri pentru realizarea acestor obiective”, a scris directorul LPS,Petrică Sandu, în memoriu.
Senatorul PSD Ioan Chelaru s-a adresat ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, pe care l-a întrebat ce anume poate face pentru a ajuta liceul din Roman.
„Care sunt măsurile pe care le veţi lua astfel încât lucrările deja începute la obiectivul de investiţie «Reabilitare şi modernizare Campus Școlar», din municipiul Roman, judeţul Neamţ să nu fie compromise? De asemenea, care sunt măsurile pe care le veţi întreprinde spre a putea asigura condiţiile necesare desfăşurării activităţilor spotive de performanţă în cadrul Liceului cu Program Sportiv din municipiul Roman, judeţul Neamţ?”, sunt întrebările adresate de către vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol