Senatorul Dan Manoliu: „Vizita delegației Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”

Senatorul Dan Manoliu: „Vizita delegației Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”

 

 

Senatul României a primit marți, 29 mai, vizita delegației Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Am fost onorat să particip, în calitate de membru al grupului de prietenie comun, la această întrevedere. Delegația a fost condusă de domnul deputat Bob Blackman, preşedintele Grupului. Din delegaţie au mai făcut parte şi domnul deputat Drew Hendry, consul onorific al României la Inverness, precum şi domnul deputat John Grogan. La întrevedere au participat şi E.S. domnul Paul Brummel, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România, şi E.S. domnul Sorin Dan Mihalache, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Au fost trecute în revistă principalele aspecte de interes ale agendei bilaterale şi a perspectivelor de continuare a dialogului politic, în contextul favorabil al relaţiilor de cooperare economică dintre cele două ţări. A fost punctată și importanţa pe care Parlamentul României, ca for reprezentativ, o acordă românilor din afara frontierelor ţării, subliniind necesitatea respectării în continuare a drepturilor cetăţenilor europeni la libera circulaţie, potrivit principiului reciprocităţii şi nediscriminării.

Senator PSD de Neamț Dan Manoliu
Comunicat de presă

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0