În data de 02.07.2020, Biroul PSD Roman s-a întrunit a votat și aprobat propunerea înaintată de către Președintele organizației, domnul senator Dan Manoliu.
În urma votului și conform statutului partidului, cei șase consilieri locali ai organizației PSD Roman au fost suspendați timp de șase luni din calitatea de membru de partid.
Totodată, prin Hotărârea Biroului PSD Roman niciun reprezentant al organizației noastre (inclusiv consilierii suspendați) nu va mai participa la ședințele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Local Roman, până la punerea în aplicare a sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care actualul primar, Lucian Ovidiu Micu a fost judecat și declarat incompatibil.
A doua hotărâre luată astăzi de Biroul Organizației PSD Roman stipulează faptul că încălcarea hotărârii Biroului expusă mai sus, prin care un reprezentant al organizației noastre va participa la ședințele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Local Roman, va fi sancționată cu excluderea din partid a acestora.
Hotărârea Biroului Organizației PSD Roman va fi transmisă spre validare către Organizația Județeană Neamț a PSD.
Președinte PSD Roman,
Senator Dan Manoliu
Secretar PSD Roman,
Toma Grigore
Comunicat de presă
Comentarii