Prima paginăNeamt

Semnează pentru miliarde de euro

Dimensiune text

La 36 de ani, Cristian Ababei este noul director al Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Fost salariat al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, Cristian Ababei este caracterizat de foștii colegi drept o persoană performantă și calificată. Finanțarea totală alocată prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este de peste patru miliarde de euro, pentru perioada de programare 2007 – 2013.

 

Începînd din această lună, conducerea uneia dintre cele mai importante instituții din țară din domeniul gestionării fondurilor europene este asigurată de un nemțean. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) este condusă de Cristian Ababei, fost director al Organismului Intermediar Regional al Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Nord-Est și fost salariat al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Neamț. La 36 de ani, nemțeanul va răspunde de absorbția și modul de cheltuire a unor fonduri totale de aproximativ 4,25 miliarde de euro – din care 3,47 milioane de euro reprezentînd contribuția Uniunii Europene – alocate pentru întreaga perioadă de programare 2007 – 2013 în cadrul acestui program.

Cristian Ababei a înlocuit-o din funcție pe fosta directoare a AMPOSDRU, Carmen Roșu, care a părăsit instituția motivîndu-și decizia prin imposibilitatea de a-și asuma responsabilitățile presupuse de această funcție cu resursele umane existente. „Personalul este demotivat financiar și dispune de calificări profesionale limitate”, a susținut Carmen Roșu, acuzînd inclusiv lipsa de respect a salariaților AMPOSDRU, tratamentul preferențial aplicat beneficiarilor și întîrzieri în procesarea documentelor, dar și efectuarea de plăți preferențiale către beneficiarii finanțărilor.

Noul șef al AMPOSDRU a fost, timp, de șase ani, directorul organismului intermediar regional Nord Est al POSDRU, dar și salariat al AJOFM Neamț, în perioada 1994 – 2006.

„În perioada următoare, AMPOSDRU și organismele intermediare vor trebui să depună un efort substanțial pentru a remedia toate deficiențele constatate de autoritățile competente, pentru a recredibiliza instituțiile implicate în managementul și implementarea POSDRU. Sînt convins de faptul că, împreună cu toți colegii care lucrează în acest sistem, avem capacitatea de a repune pe făgașul normal implementarea POSDRU în România și de a ajuta beneficiarii și potențialii beneficiari în scrierea și implementarea unor proiecte de succes, în așa fel încît scopul pentru care POSDRU a fost creat să fie atins. Aceste lucruri nu pot fi realizate de Cristian Ababei, ci doar în echipă. În ceea ce privește afirmațiile fostului director al AMPOSDRU, Carmen Roșu, referitoare la lipsa de pregătire și de respect a salariaților, este foarte greu de înțeles reacția unor persoane care cunosc sistemul și care, prin atitudinea lor, nu realizează altceva decît distorsionarea imaginii prin decredibilizarea instituțională. Țin să precizez faptul că nu pot fi de acord cu această afirmație. Eu fac parte din acest sistem de aproximativ șase ani și jumatate și cunosc aproape tot personalul din cadrul AMPOSDRU și al organismelor intermediare. Știu că aici există persoane bine pregătite profesional, dar care, în ultimii doi ani, nu au mai beneficiat de instruire de specialitate sau de schimburi de experiență cu autoritățile de management din alte state membre. Sistemul a funcționat și functionează și în acest moment, chiar dacă, uneori, cu sincope – pe care le recunoaștem, tocmai datorită salariaților care lucrează în sistem. La nivelul managementului AMPOSDRU și al organismelor intermediare au existat schimbări destul de dese, care au dus la lipsa unei continuități în gîndirea, viziunea și strategia managerială. Printre acțiunile întreprinse de cînd conduc această autoritate de management se numără efectuarea plăților restante aferente cererilor de rambursare, recredibilizarea sistemului prin verificarea cererilor de rambursare printr-un proces ce are ca termen data de 25 iulie, dar și demararea unor întîlniri periodice cu organismele intermediare, pentru asigurarea coeziunii implementării. Ne-am propus restructurarea modului de verificare a documentelor  tehnice și financiare depuse spre rambursare. Cu sprijinul Ministerului Afacerilor Europene, se va elabora un studiu privind rezonabilitatea costurilor. Vom acorda sprijin beneficiarilor în vederea implementării în bune condiții a proiectelor finanțate din POSDRU și vom îmbunătăți procedurile de lucru pentru a elimina neclaritățile și pentru a simplifica procesele interne”, a explicat Cristian Ababei, în exclusivitate pentru Ziarul de Roman.

Foștii colegi de la AJOFM și-l amintesc pe Cristian Ababei – absolvent al facultății de economie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și masterand în finanțe și administrație publică europeană la aceeași universitate – ca pe un salariat profesionist și serios. „Lucra la serviciul de contabilitate, avînd atribuții de control financiar preventiv. Cristian Ababei este din Piatra Neamț, absolvent de studii economice, un specialist și un salariat performant și calificat. A plecat de la AJOFM la organismul intermediar regional al POSDRU în anul 2006, alături de alți funcționari aleși dintre cei mai profesioniști salariați ai AJOFM Neamț la acea vreme. Organismul a fost înființat, de altfel, ca un compartiment al agenției de ocupare, devenind ulterior o instituție separată. La acea vreme, condițiile principale pe care au trebuit să le îndeplinească salariații care au înființat acest organism au fost drastice. Trebuiau să fie foarte buni cunoscători de limbă engleză, să lucreze foarte bine pe calculator și să aibă studii superioare. Au fost transferați, atunci, 14 oameni foarte buni din cadrul agenției noastre”, a precizat directorul AJOFM Neamț, Rodica Popescu.

Misiunea nemțeanului care ocupă acum funcția de director general al AMPOSDRU nu este deloc una ușoară, în contextul în care fostul șef al instituției acuză calitatea inferioară a salariaților din București ai acesteia. La finele lunii mai, prin acest program s-au făcut, la nivel național, plăți de numai  268 de milioane de euro către beneficiari, rata de absorbție fiind de doar 7,7%. Tot la finele lunii mai, în regiunea Nord Est erau finanțate 110 proiecte POSDRU (15% din numărul total de proiecte finanțate prin programe europene), cu o valoare totală de 646,263 milioane de lei. 17 proiecte finanțate prin POSDRU, cu valoare totală de 24,8 milioane de euro, au beneficiari din județul Neamț, acesta fiind situat pe locul al doilea în regiune ca număr al proiectelor finanțate, după județul Iași (67 de proiecte).

COMENTARII

WORDPRESS: 0