Cei 21 de consilieri locali au fost convocați într-o ședință de îndată luni, 9 octombrie, șase dintre aceștia nefiind prezenți. Ședința a fost, totuși, statură, iar cele trei proiecte de pe ordinea de zi au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Neexistând intervenții, ședința a durat aproape un minut.
Conform primarului Lucian Micu, urgența acestei întâlniri a plecat din faptul că marți, 10 octombrie, la Ministerul Dezvoltării Regionale trebuie să ajungă hotărârea privind aprobarea cofinanțării din bugetul local a lucrărilor de extindere canalizare menajeră în strada Bălescu și I.L. Caragiale și de realizare a canalizării pluviale pe străzile Bălcescu, Avram Iancu, I.L. Caragiale și Fundătura Crișan.
Aleșii locali primesc indemnizație doar pentru participarea la ședințele ordinare și, bineînțeles, dacă anterior sunt prezenți și la comisiile de specialitate unde se dezbat proiectele.
Comentarii