Toţi aleşii locali romaşcani au fost prezenţi miercuri, 5 octombrie, la şedinţa de îndată a forului legislativ, cu excepţia consilierului local PSD Constantin Holban. Cum pe ordinea de zi a fost un singur proiect de hotărâre, unul privind rectificarea de buget, votul a mers ca uns.
După închiderea şedinţei de un minut, viceprimarul Lucian Micu, în numele conducerii Primăriei Roman (primarul Laurenţiu Leoreanu se află în concediu), i-a felicitat pe dascălii şi elevii pentru Ziua Educaţiei, sărbătorită anual pe 5 octombrie. De asemenea, viceprimarul le-a înmânat consilierilor locali care sunt şi profesori câte un trandafir alb şi un cadou cu simbolurile municipiului, un semn de carte cu drapelul României, precum şi o agendă. Din Consiliul Local fac parte profesorii: Daniela Păiuş, Roxana Iorga, Daniela Suman – de la PNL şi Ilie Boloca şi Radu Curpăn – de la PSD.

















Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol