Rezultate căutare
Rezultate pentru „vigoare”
1.401 articole găsite
Economie
CFR Călători începe programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, către litoral
Pentru a permite asigurarea legăturii între principalele orașe ale țării și litoralul românesc, pe perioada sezonului estival, CFR Călători a adoptat un program variat care constă fie în prelungirea circulației unor trenuri care [...]
Economie
Amenzi aplicate de Protecția Consumatorilor comercianților de jucării, înainte de 1 Iunie. Nereguli în magazine din Neamț
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat, în perioada 27 – 28 mai, o amplă campanie de verificări, la nivelul întregii țări, referitoare la modul în care sunt respectate prevederile legale privind [...]
Social
Bani de la bugetul local pentru angajarea unei bone. Ce familii din Roman sunt eligibile
Romașcanii care au copii cu vârsta sub șase ani vor putea primi un ajutor pentru angajarea unei bone. Un proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de acordare a unui ajutor financiar familiilor pentru [...]
Religie
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului: Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă
Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, [...]
Religie
PS Iosif Păuleţ: Precizări cu privire la celebrările liturgice în timpul stării de alertă
Joi, 14 mai, PS Iosif Păuleţ a transmis tuturor preoţilor din Dieceza de Iaşi o scrisoare circulară în care a prezentat mai multe indicaţii cu privire la modalitatea de organizare a celebrărilor liturgice [...]
Social
Primăria anunță redeschiderea parcurilor din Roman
Primăria municipiului Roman a informat joi că, odată cu încetarea stării de urgență de pe teritoriul României, începând de vineri, 15 mai, se deschid parcurile din oraș. Parcurile au fost închise pe toată [...]
Economie
AJFP Neamț: Ce prevede amnistia fiscală aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020, măsură [...]
Social
Start la votul proiectelor depuse pentru Roman în cadrul bugetării participative
Primăria municipiului Roman îi invită pe romașcani să participați activ la deciziile care se iau pentru comunitate. Astfel, până pe 15 mai, aveți posibilitatea de a vă implica prin votarea unuia dintre cele [...]
Actualitate
Cercetați pentru fals și uz de fals, din cauza adeverințelor de serviciu
Vineri, 1 mai, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat un bărbat de 46 de ani, din județul Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15D, în localitatea [...]
Social
Polițiștii, la datorie în minivacanța de 1 mai. Vor fi monitorizate mai ales căile spre zonele de agrement
În perioada 1 – 3 mai, poliţiştii vor fi prezenți în teren, zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea ilegalităților, dar și pentru verificarea modului în [...]







