Problema ambulanței de terapie intensivă mobilă (TIM) a Spitalului Municipal de Urgență Roman, care nu poate fi folosită din cauza birocrației, a ajuns în atenția miniștrilor Sănătății și Afacerilor Interne.
La începutul acestei săptămâni, deputatul PNL de Neamț Laurențiu Leoreanu a adresat solicitări oficiale ministrului Sănătății, Florian-Dorel Bodog, și ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, pentru a găsi soluții în vederea rezolvării problemei ambulanței TIM de la Roman.
„Este binecunoscută tuturor necesitatea existenţei unui echipaj SMURD care să opereze zonal în colaborare cu Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Deşi autorităţile locale şi-au îndeplinit toate obligaţiile administrative, Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic a comunicat faptul că doar spitalele judeţene de urgenţă pot beneficia de acest serviciu. În consecinţă, activitatea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă de pe raza de deservire a Spitalului Roman a fost sistată începând cu data de 18 martie 2016. Din acel moment şi până astăzi, indiferent de solicitările venite din partea autorităţilor locale, nu au mai fost întreprinse niciun fel de acţiuni din partea organelor abilitate pentru a fi remediată această stare de fapt. Având în vedere această situaţie, am trimis personal, din postura de reprezentant în Camera Deputaţilor, atât către Ministrul Afacerilor Interne, cât şi către Ministrul Sănătăţii, interpelări scrise privind necesitatea de a fi reiniţiată, de urgenţă, activitatea serviciului de terapie intensivă mobilă pe raza de acoperire a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Am solicitat clarificări şi punctul de vedere al ministerelor implicate, pe trei paliere: 1. În ce măsură cei doi miniştri susţin necesitatea înfiinţării la Roman a unui punct de lucru UPU-SMURD? 2. Care este stadiul de lucru asupra legislaţiei necesare care să permită acest serviciu nu doar spitalelor judeţene? 3. Care este data la care va începe activitatea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă la Roman? Aştept răspunsul acestor ministere şi urgenta implicare în rezolvarea acestei deficienţe!”, precizează un comunicat al deputatului PNL Laurențiu Leoreanu.
412 misiuni fără birocrație
Ambulanța TIM a putut funcționa în cadrul Spitalului Roman din mai 2015 până în februarie 2016, când activitatea acesteia a fost întreruptă de comisia interministerială din cauza faptului că, potrivit unei prevederi legislative, astfel de ambulanțe pot funcționa doar în cadrul spitalelor județene.
Încercările autorităților locale de la Roman și ale celor de la Piatra Neamț de inițiere a unui act normativ care să permită și spitalelor municipale să beneficieze de o astfel de ambulanță nu au avut succes până acum. În acest moment, Spitalul Roman face demersuri, alături de Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru ca acest compartiment special să funcționeze ca parte a spitalului județean, cu punct de lucru la Roman. Autoritățile romașcane au atras atenția că o astfel de măsură, deși ar rezolva punctual problema de la Roman, nu ar fi de folos altor localități din țară care s-ar putea confrunta cu o situație asemănătoare, insistând asupra modificării legislației în acest sens.
Ambulanța TIM a ajuns înapoi la ISU Neamț, dar pe ea lucrează acum paramedic, iar conform legislației în vigoare acesta nu poate interveni, de exemplu, pentru resuscitarea unui pacient. Practic, pacientul poate fi cel mult transportat cu mașina la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Roman, unde medicul de urgență face resuscitarea, pierzându-se, astfel, minute bune, timp care poate face diferența între viață și moarte.
„Maşina poate salva foarte multe vieţi. E o diferenţă să ajungi la un accident cu multiple victime aflate în stare gravă, în stop cardio-respirator, şi acolo să vină o ambulanţă doar cu asistent medical, care nu poate începe resuscitarea. În intervalul acesta de timp, de la producerea accidentului şi până la transferul lui la CPU pentru a începe manevrele de resuscitare, pacientul poate muri. Acesta a fost beneficiul cel mai mare pentru care am insistat să funcţioneze ambulanța TIM. Beneficiul a fost al pacienţilor, iar pacienţii din zona Roman au aceleaşi drepturi cu cei de la Bucureşti sau Craiova”, afirma, anul trecut, directorul medical al Spitalului Roman, Oana Onu.
Din mai 2015 şi până în ultima zi de funcţionare, 20 februarie 2016, ambulanța TIM pe care a lucrat permanent un medic al CPU al Spitalului Roman, a intervenit pentru cazuri precum: intoxicaţii – 20, afecţiuni cardiace – 61, traumatisme – 58, arsuri – 4, bolnavi cu stop cardio-respirator resuscitaţi – 28, diverse afecţiuni medicale – 84, diverse afecţiuni neurologice şi psihiatrice – 96, bolnavi cu stop cardio-respirator neresuscitaţi – 25, transport interclinic – 4, accidente rutiere – 52, descarcerare – 4. În total, s-au executat 412 misiuni, dintre care 383 au fost pentru adulţi şi restul pentru copii.
Comentarii