Se caută medic pentru elevii de la țară

Vom plăti la sănătate pentru rudele fără bani
Zeci de romașcani au protestat în centrul orașului
Serviciile medicale ieftine, plătite din buzunarul propriu

Ministerul Sănătății a anunțat că una din prioritățile viitoarei Legi a Sănătății va fi dezvoltarea rețelei de medicină școlară. Dacă în ceea ce privește mediul urban, medicii școlari se pot număra pe degete, în mediul rural aceștia lipsesc cu desăvîrșire.

 

 

În acest context, Ministerul Sănătății a anunțat că se gîndește chiar la introducerea, în facultăți, a unei specializări separate, de medic de medicină școlară.

„În momentul de față, medicii de familie au competență în medicină școlară. Dacă în mediul urban există medici școlari, dar și aceștia puțini, în mediul rural aceasta este lăsată exclusiv în seama medicilor de familie. Conform legii, primăriile ar fi trebuit să încheie contracte separate cu medicii de familie pentru a asigura și asistența medicală în școli. Mulți dintre primari nu au făcut acest lucru, pentru că nu au înțeles că fiecare competență presupune un obiect diferit de activitate. Așa cum un chirurg nu poate face ceea ce face un cardiolog, medicii de familie tratează elevii cînd se prezintă la cabinetul lor ca pe un asigurat înscris pe listă și nu ca pe un elev. Pentru a face și medicină școlară, medicii trebuie plătiți separat, însă acest lucru nu se întîmplă”, a declarat medicul de familie Angela Bica, vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.


COMENTARII

WORDPRESS: 0