Ministerul Sănătăţii a solicitat tuturor deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţilor acestora să îşi actualizeze, până la data de 10 martie 2015, toate preţurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009.
„Această intrare în normalitate a preţurilor medicamentelor înseamnă, de fapt, o schimbare în beneficiul sistemului de sănătate, astfel încât cele mai multe medicamenter vor avea o revizuire în scădere a preţurilor. Asta va însemna o economie substanţială la bugetul de stat, care se va regăsi în tratamente şi medicamente inovatoare pentru pacienţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. În temeiul Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, preţul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania.
Farmaciştii nu sunt anunţaţi când au loc modificări ale preţului la medicamente, ci, pur şi simplu, văd în sistemul informatic cu care lucrează că preţul de achiziţie de la furnizor a fost modificat şi, atunci, schimbă şi ei preţurile la raft.
„Probabil o să fie vorba de medicamentele numai pentru anumite boli, care au preţuri mai ridicate. În rest, la medicamentele uzuale, se presupune că noi avem cele mai mici preţuri, în comparaţie cu celelalte ţări din Uniunea Europeană. Noi nu suntem anunţaţi atunci când au loc modificări, asta în cazul în care chiar se vor schimba preţurile la medicamente. Să lăsăm lucrurile să se întâmple şi, apoi, analizăm efectele, decât să vorbim degeaba, aşa cum s-a făcut în campania electorală de anul trecut, când s-a spus că vor fi introduse medicamente noi pe lista celor compensate, dar nici până acum nu s-a făcut vreo modificare la listă”, a declarat Ana Maria Stejar, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Neamţ.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol