Polițiștii nemțeni îi vor feri pe cetățeni de potențialii hoți cu 8.000 de scrisori, ce vor fi depuse în cutiile poștale. Acțiunea face parte din campania „Nu-ți scăpa casa din ochi!”.
Totodată, în cadrul acțiunilor publice din județ, așa cum sunt și Zilele municipiului Roman, polițiștii vor distribui 4.000 de broșuri, iar la avizierele blocurilor, la sediile unităților de poliție, la intrările în centrele comerciale și în alte locuri publice vor fi expuse 150 de afișe cu mesajul campaniei.
Totate materialele promoționale ce vor fi împărțite vor promova campania „Nu-ți scăpa casa din ochi!”. Campania se va desfășura în perioada mai – iulie și are ca scop informarea populației cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuințe. Pentru ca mesajele campaniei să fie aduse la cunoștința unui număr cât mai mare de persoane, polițiștii vor organiza și vor participa la întâlniri cu grupuri țintă: asociații de proprietari, persoane vârstnice și, în special, locatarii care locuiesc la parter și etajul unu. Pe parcursul întâlnirilor se vor prezenta participanților aspecte de interes privind furturile din locuințe, modalitățile în care acționează, de regulă, infractorii și care sunt măsurile de protecție pe care proprietarii de locuințe le pot lua pentru a nu fi victime ale unor astfel de infracțiuni.
[sam id=”3″ codes=”true”]
Comentarii