Scrisoare pastorală de Paști

Vestea cea bună a crucii și învierii lui Isus: iubirea

„Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim, pînă cînd vei veni”.

Sărbătorim cu mare bucurie triumful Domnului nostru Isus Cristos asupra morții, prin glorioasa sa Înviere. Inima tuturor creștinilor este plină de bucurie și de speranță, căci a înviat Mîntuitorul și este viu în mijlocul nostru. Este Paștele lui Isus, este Paștele nostru.

Evanghelistul Ioan relatează că, în timpul ultimei celebrări pascale la care a participat și Isus, cîțiva pelerini greci s-au apropiat de Filip cu o rugăminte: „Vrem să-l vedem pe Isus” (In 12,21). Informat despre dorința lor, Isus le dă un răspuns ce cuprinde în sine marele adevăr al vieții sale, moartea și învierea sa: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grîu, care cade în pămînt, nu moare, rămîne singur, însă dacă moare, aduce rod mult (In 12,23-24).

Mesajul acestor cuvinte este clar: Isus spune că, dacă vrem să-l întîlnim și să-l înțelegem, trebuie să privim spre cruce, adică la gestul iubirii totale, la gestul care revelează adevărata atotputernicie a lui Isus, confirmată în măreața sa înviere.

Sfîntul Ioan relatează în continuare un eveniment în care apare, în mod clar, adevărata atotputernicie a lui Dumnezeu, atotputernicia iubirii:

„În timpul cinei, cînd diavolul pusese deja în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul de a-l trăda, știind că Tatăl a dat toate în mîinile sale și că de la Dumnezeu a venit și că la Dumnezeu se întoarce, s-a ridicat de la cină, și-a pus hainele deoparte și, luînd un ștergar, s-a încins. Apoi a turnat apă într-un vas de spălat și a început să spele picioarele discipolilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins” (In 13,2-5).

Comportamentul lui Isus este străin de orice logică umană. El știa că Iuda era hotărît să-l vîndă, știa că Petru îl va renega, știa că toți ceilalți se vor împrăștia și-l vor lăsa singur însă, deși ar fi putut să le facă vreun reproș, să-i acuze de lipsă de iubire, de prietenie, să-i lase și să plece, el face ceea ce nimeni nu ar fi făcut: se pleacă pentru a le spăla picioarele.

După acest gest, Isus continuă să-i surprindă oferindu-le apostolilor Euharistia, trupul și sîngele său. Cine ar mai fi făcut la fel?! Toți am fi spus: acești oameni nu merită nici un dar, nu merită Euharistia. Ce vor face cu ea?

Dar el, fiind Dumnezeu-iubire, nu se oprește, merge mai departe cu iubirea lui: „Luați și mîncați! Luați și beți: faceți aceasta în amintirea mea!” (Lc 22,19).

Această înfățișare a lui Dumnezeu nu este o invenție umană. Acest comportament al lui Dumnezeu nu poate fi construit de o minte omenească; este o atitudine prea diferită de modul nostru de a gîndi. Această imagine a lui Dumnezeu s-a impus, indiferent de felul nostru de a fi și a gîndi, pentru că ea vine de la Dumnezeu.

Ceea ce s-a petrecut după acel moment este și mai impresionant. Nu numai că Iuda l-a vîndut, dar chiar Petru l-a negat, ceilalți apostoli l-au părăsit și au fugit. El însă îi iartă pe toți, pe cei care l-au uitat, chiar și pe cei care l-au condamnat și răstignit.

Întîlnim aici altarul iertării, crucea, stindard, nu al condamnării, ci al iertării, strigătul cel mai puternic de iubire, tribunalul milei și al împăcării, tronul milostivirii divine. De pe înălțimea ei răsună glasul iubirii divine: „Tată, iartă-i!”.

Pe cruce a spus totul, ne-a dat totul, ne-a dat iubirea sa. Cine descoperă acest lucru nu mai poate uita niciodată, rămîne surprins și marcat toată viața.

Dar argumentul cel mai puternic care iluminează totul este sfînta Înviere. Ea este supremul act de ratificare a iubirii divine.

Anunțată de profeți, vestită în mod clar de însuși Isus apostolilor și lumii, biruința definitivă asupra morții, învierea înseamnă pecetea divină pusă peste lucrarea sa mîntuitoare, lumina care face să strălucească fața sa dumnezeiască, pacea și biruința sa.

Învierea este punctul culminant al iubirii divine, asigurarea definitivă a făgăduințelor făcute de Părintele ceresc pentru cei care, crezînd în Fiul său și urmîndu-l, sînt siguri că și ei vor învia.

Cuprinși în această iubire, avem dreptul să ne bucurăm, să credem și să sperăm, și avem și garanția că drumul nostru pe acest pămînt nu se oprește pe Calvar, nici în moarte, ci continuă, trece dincolo și proiectează în veșnicie.

Acesta este crezul nostru pe care-l proclamăm, duminică de duminică, zi de zi:

„Cred în Isus Cristos, care a pătimit sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit, a murit și s-a îngropat și s-a coborît în iad”,

„iar a treia zi a înviat din morți, s-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”.

Învierea lui Isus este, așadar, fundamentul și esența creștinismului, inima credinței și a Bisericii. Fără învierea Domnului, Biserica ar fi ca un trup fără inimă, adică fără viață.

De două mii de ani răsună acest adevăr pe care Petru îl vestea primilor creștini în ziua de Rusalii:

„Ei l-au omorît, atîrnîndu-l pe cruce, dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. De douăzeci de veacuri istoria dă mărturie despre această minune și despre această veste bună adusă de Cristos Fiul lui Dumnezeu în lume, o adevărată revărsare de iubire divină peste sărmana omenire.

și noi ne înscriem în această lungă serie de mărturisitori, vestind lumii marele adevăr al iubirii – Învierea Domnului. Cristos e viu și prezent în mijlocul nostru!

E un adevăr săpat nu numai pe mormintele martirilor, pe zidurile marilor catedrale sau pe obeliscuri de granit, precum cel din Piața „Sfîntul Petru” din Vatican, este un adevăr imprimat mai ales în inimile noastre.

Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat! – Cristos învinge, Cristos domnește, Cristos de-a pururi stăpînește. Cristos e viu în inimile oamenilor și revarsă peste lume bucurie și speranță.

Putem să transformăm aceste cuvinte, spunînd și mărturisind: iubirea învinge, iubirea domnește, iubirea de-a pururi poruncește.

Vestea cea bună a crucii și a învierii ne însoțește mereu și ne bucură. Acest adevăr îl repetăm cu credință, ori de cîte ori celebrăm jertfa sfintei Liturghii, dar mai ales în sărbătoarea sărbătorilor, Paștele, spunînd:

„Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim, pînă cînd vei veni”.

Împreună cu Preasfințitul nostru Aurel și cu toți confrații preoți de la episcopie și seminar, avînd în suflet această bucurie și credință, adresez tuturor preoților, persoanelor consacrate, familiilor și tuturor credincioșilor și oamenilor de bunăvoință salutul nostru plin de speranță și dorințele noastre creștinești:

Sărbători fericite!

Cristos a înviat!

Petru Gherghel,
episcop de Iași