„Școala de vară” în Parohia Vad – Iucșa

„Școala de vară” în Parohia Vad – Iucșa

 

În perioada 19 – 24 august, în Parohia Vad – Iucșa, din Protopopiatul Roman, s-a desfășurat programul „Școala de vară”, intitulat „Pasiuni de vacanță, ediția a VII-a, la care au participat 70 de copii și șase voluntari.

Deschiderea oficială a avut loc în biserica parohiala Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, unde s-a oficiat slujba de Te Deum la care au participat preotul paroh, cadre didactice, voluntari și copiii din parohie.

Pe parcursul desfășurării Școlii de vară s-au organizat mai multe activități: atelier de pictură, jocuri interactive, ateliere de lucru manual, jocuri sportive, dansuri populare, atelier de gastronomie și concurs de biciclete.

Participanții s-au bucurat de prezenta a două autospeciale aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, de la Oniceni și Poienari, cât și a unui echipaj al Poliției Rurale Bozieni. Astfel, au descoperit tainele acestor meserii și au avut bucuria de a exersa tehnici specifice acestora.

„Această săptămână în care s-au derulat cursurile Școlii de vară au avut menirea de a aduce împreună cât mai mulți copii pentru a lega noi prietenii sau pentru a le consolida pe cele deja existente, de a dezvolta noi abilități și de a conștientiza bucuria de a dărui și de a fi sub paza Lui Dumnezeu. Școlarii sunt așteptați, ca în fiecare an în duminica premergătoare primei zile de școală, pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și rechizite necesare elevilor. Mulțumiri copiilor pentru participare la proiect și colaboratorilor care s-au implicat și au ajutat la buna desfășurare a activităților”, a afirmat preotul paroh Cristinel Căpraru.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • elena enache o lună

    Tot respectul pentru parintele Cristinel Capraru! A facut lucruri minunate la biserica din Iucsa/Vad