Roman, Neamț
Căutare site

SCM Petrotub joacă sâmbătă la Galați

Sâmbătă, 26 septembrie, echipa de fotbal SCM Petrotub Roman va juca în deplasare, la Galaţi, unde va întâlni, de la ora 17.00, nou promovata Metalosport, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii a treia de fotbal, Seria I.

Fotbaliştii romaşcani vin după o victorie la scor, pe teren propriu, 8-1 cu CSM Paşcani, săptămâna trecută, şi, cu şapte puncte, au urcat pe locul al patrulea al clasamentului. În deplasare, în acest sezon, SCM Petrotub are o înfrângere, în prima etapă, 0-1 la Olimpia Râmnicu Sărat, şi un rezultat de egalitate, 1-1 la FC Zagon.

De cealaltă parte, echipa din Galaţi are două victorii până acum, ultima dintre ele chiar în etapa trecută, 2-0 pe terenul uneia dintre echipele dificile din seria I, Sporting Lieşti. Pe teren propriu, gălăţenii au o înfrângere cu 0-1 în faţa liderului Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi o victorie cu 2-0 în faţa Cetăţii Târgu Neamţ.

„Este un meci greu la Galaţi. Cei de la Metalosport au început cu două înfrângeri, dar la două echipe bune, cu Sf. Gheorghe şi cu Miroslava, dar, apoi, au înregistrat două victorii, cu Cetatea şi la Lieşti. Mergem să scoatem cel puţin un punct. Avem doi indisponibili, Marin şi Tofan, care nu sunt în lotul pentru meciul de sâmbătă, dar avem variante pentru a le suplini absenţa”, a afirmat antrenorul principal al SCM Petrotub, Gabriel Țapu.

În cadrul etapei a cincea a Ligii a treia de fotbal, seria I, se vor mai disputa partidele: Aerostar Bacău – Ştiinţa Miroslava, CSM Paşcani – Olimpia Râmnicu Sărat, Sepsi OSK – Bucovina Rădăuţi, Atletico Vaslui – Cetatea Tîrgu Neamţ, Inter Dorohoi – Sporting Lieşti şi FC Zagon – FC Panciu.

1Sepsi OSK Sf. Gheorghe44009-112
2Olimpia Râmnicu Sărat43019-29
3Ştiinţa Miroslava43019-39
4SCM Petrotub Roman421112-37
5Sporting Lieşti42118-57
6Metalosport Galaţi42024-46
7Aerostar Bacău41214-25
8Bucovina Rădăuţi41213-35
9Cetatea Tg. Neamţ41125-74
10CSM Paşcani41125-124
11FC Zagon41124-124
12Atletico Vaslui41032-103
13CS Panciu40224-82
14Inter Dorohoi40132-81

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.