Marți, 24 iunie, la ora 14.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Dulcești, cu privire la faptul că a fost agresat de persoane necunoscute. Conform IPJ Neamț, din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 24 iunie, în timp ce bărbatul s-ar fi deplasat în pădurea din localitatea Ruginoasa, împreună cu un tânăr în vârstă de 19 ani, în scopul de a recolta trufe, s-ar fi întâlnit cu un alt grup de persoane, care recoltau trufe.
„Între cele două grupuri a izbucnit un conflict verbal generat de modul de recoltare a trufelor, cei doi fiind loviți de către două persoane, cu obiecte contondente. În timpul agresiunii, bărbatului de 38 de ani i-ar fi fost sustras un telefon mobil, în valoare de 1.300 de lei. Urmare a investigațiilor desfășurate de polițiști au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, două persoane, cu vârste de 18, respective 45 de ani, din localitatea Valea Ursului”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol