Prima paginăSocial

„Satul electronic” se joacă pentru Marian Bejan

Dimensiune text

Îndrăgita trupă romaşcană de teatru Gong va juca piesa „Satul electronic” sâmbătă, la Casa de Cultură Roman, în scop caritabil,  fondurile strânse fiind pentru Marian Bejan.

Trupa de teatru Gong va juca pe scena Casei de Cultură din Roman, sâmbătă, 24 mai, începând cu ora 18.00, piesa „Satul electronic”, iar toate încasările din bilete vor fi donate în contul lui Marian Bejan, tânărul din Roman care suferă de o boală care îl distruge pe zi ce trece, respectiv Limfom Hodgkin clasic – scleroză nodulară.

Spectacolul este o comedie spumoasă, care transpune în scenă întâmplări petrecute într-un sat puternic ancorat la noutăţile tehnice, în care oile sunt păzite de un cioban electronic, iar fermierii se deplasează cu farfuria zburătoare, achiziţionată la mâna a doua. Spectacolul este regizat de Cătălina Bostan, iar din distribuţie fac parte: Roxana Buzău, Andrei Damian, Eduard Guguianu, Daria Rusu, Teodora Țuţuianu, Eduard Mihoc, Xenia Bălan şi Sergiu Ursache. Piesa „Satul electronic” este semnată de Valeriu Butulescu.

Preţul unui bilet va fi de 10 lei.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0