Roman, Neamț
Căutare site

Sărbătoare la „marea dintre munți”

Ziua Marinei va fi serbată, în weekend, pe lacul de la Bicaz. La eveniment vor fi prezenţi, pentru prima oară, reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Navale.

marina 02În fiecare an, pe 15 august se sărbătoreşte Ziua Marinei la Bicaz, unicul port nemaritim din ţară, de la „Marea dintre munţi”, aşa cum a fost denumit Lacul Izvorul Muntelui. La eveniment vor fi prezenţi, pentru prima oară, reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Navale.

Evenimentul va începe sâmbătă la ora 10.00 şi va cuprinde câteva momente specifice Zilei Marinei: scufundarea coroanelor de flori în memoria marinarilor căzuţi, defilarea flotei marinăreşti, trecerea zeului Neptun, prezentarea câtorva obiceiuri marinăreşti – şcondrul cu purcelul, nunta cu piraţi, ski nautic. De-a lungul întregii zile vor avea loc concursuri la care vor participa turiştii şi localnicii, amatori de distracţii maritime. Vor fi concursuri de înot, bărci cu rame, bărci cu motor sau de hidrobiciclete, precum şi concursul de prins raţe pe lac, care în fiecare an completează distracţia la acest eveniment.

marina 03„În Ţinutul Neamţului, de-a lungul timpului, locuitorii de pe Valea Bistriţei şi-au câştigat existenţa din plutărit, cărând cu plutele buştenii pe râul Bistriţa până la Galaţi. Pentru a omagia această veche ocupaţie a nemţenilor, o plută alegorică va defila de-a lungul portului Bicaz, spre încântarea turiştilor veniţi la acest eveniment”, se precizează pe site-ul viziteazaneamt.ro, portal al Consiliului Judeţean Neamţ.

Pentru după-amiaza zilei de 15 august sunt programate spectacole organizate pe platoul din portul Bicaz, susţinute de artişti de muzică populară şi pop-rock. Pe scenă vor evolua Lucica Păltineanu, ansamblurile Folclorice „Floare de colţ” din cadrul Casei de Cultură din Bicaz, „Floricică de la munte” de la Centrul Judeţean de Cultură „Carmen Saeculare”, „Codrii Neamţului” şi Ansamblul folcloric al comunei Horia, precum şi trupa „Deepcentral”.

Seara se va încheia cu o discotecă şi cu un foc de artificii deasupra lacului de acumulare Izvorul Muntelui.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.