Roman, Neamț
Căutare site

Sărăcia nu are Moș Crăciun

Trei școlari și un bebeluș de șase luni au nevoie, înainte de jucării și hrană, de lemne, să nu înghețe în casa sărăcăcioasă.

 

 

Pe strada Teiului, la numărul 2, familia Crăiescu își duce viața de pe o zi pe alta. Mama, tatăl și cei patru copii locuiesc într-o clădire a municipalității, de-a valma, printre câteva obiecte de mobilier și haine de căpătat. Trasă la față și suptă de necazuri și de griji, Elena Crăiescu nu-și poate imagina cum ar fi să trăiești altfel decât să întinzi ajutorul social de la o lună la alta, să nu știi dacă să cumperi întâi lemne sau medicamente sau ceva de mâncare. De îmbrăcat sau de încălțat nici nu s-a pus niciodată problema.

„Stăm în câte un rând de haine, le spăl și le uscăm pe sobă, să poată ieși copiii din casă, să meargă la școală„, spune Elena Crăiescu (foto – dreapta).

În afară de mezinul familiei, care are doar șase luni, toți ceilalți copii sunt școlari. Au 11, 13 și 16 ani și învață la Școala nr. 2, la Liceul cu Program Sportiv și la Colegiul Tehnic „Miron Costin”
. „Pe toți îi trimit la școală, așa cum putem, nu se poate să stea acasă. Eu nu am învățat decât trei clase, că așa erau atunci timpurile, părinții erau săraci și nu m-au dat la școală. N-aș vrea să se întâmple așa și cu copiii mei„, spune Elena Crăiescu.

Nădejdea lor la o viață mai bună e în fata cea mare, elevă în clasa a X-a.

„Dacă ar termina liceul, ar putea să se angajeze undeva, să primească salariu sau să plece la muncă în străinătate„, spune Elena Crăiescu. Până să se întâmple asta, toată familia trăiește doar din alocațiile copiilor, din ajutorul social și din ce capătă tatăl care muncește cu ziua.

Moș Crăciun nu nimerește casa din apropierea barierei, oricât de cuminți ar fi copiii, nu le aduce cadouri, așa cum le aduce celorlalți copii de vârsta lor. Pentru că ei, deși și-ar dori jucării pentru cei mai mici sau tot felul ce alte lucruri cu care se laudă colegii lor de școală, ar fi bucuroși dacă Moș Crăciun le-ar aduce măcar lemne de foc, să iasă din iarnă. Romașcanii care cred că îl pot ajuta pe Moș Crăciun să ajungă la casa familiei Crăiescu se pot adresa redacției „Ziarului de Roman”
.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.