HomeRomanSanatate

Şapte minute pentru a consulta un pacient

Într-un interval de 12 ore, la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Roman s-au prezentat nu mai puţin de 101 pacienţi.

În ultima perioadă, din cauza temperaturilor foarte ridicate, dar şi din cauza numeroaselor accidente rutiere care au avut loc, foarte multe persoane s-au prezentat zilnic la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, pentru a primi îngrijiri medicale.

Numai la începutul acestei săptămâni, într-un interval de 12 ore, s-au prezentat 101 pacienţi. Acest lucru înseamnă că medicul care era de serviciu a trebuit să consulte un pacient la fiecare şapte minute. În aceste condiţii, se creează adesea situaţii în care şi personalul medical, dar şi pacienţii sau aparţinătorii, ajung să îşi piardă răbdarea, să ridice tonul, iar de aici şi până scandal nu este decât un singur pas.

Foarte mulţi dintre cei 101 pacienţi erau persoane cu boli cronice, care ar trebui ţinute sub control cu ajutorul medicului de familie. „Suntem foarte aglomeraţi în această perioadă. Ajung la noi pacienţi care au suferit diferite traumatisme, fracturi de orice tip, dar şi multe persoane cu boli cronice. Facem un apel, din nou, pe această cale, către toţi romaşcanii, să vină la CPU doar atunci când au o problemă de sănătate cu adevărat urgentă, pentru a nu ajunge în situaţia de a fi nevoiţi să stea şi câteva ore pe hol, în aşteptarea unui medic. Consultând persoane care s-ar fi putut adresa medicului de familie sau medicilor de la centrul de permanenţă, riscăm să nu ne putem ocupa aşa cum ar trebui de un pacient care are o problemă cu adevărat gravă, care îi pune viaţa în pericol”, susţine medicul Maria Tălmăcel, coordonatorul CPU Roman.

Pe lângă cei care au ajuns la CPU cu fracturi zilele acestea, au mai fost şi numeroase cazuri de hipertensiune şi spasmofilie.

Comentarii

WORDPRESS: 0