Prima paginăSocial

Șapte copii au fost luaţi de lângă părinţi, din cauza abuzurilor

Șapte copii au fost luaţi de lângă părinţi, din cauza abuzurilor

Dimensiune text

 

abuz1Numărul cazurilor de maltratare a copiilor este în continuă creştere de la începutul acestui an. Statisticile centralizate de Serviciul de Prevenire şi Intervenţie în cazuri de abuz din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ arată că în luna martie s-au înregistrat 68 de cazuri de abuz, cu zece mai multe comparativ cu februarie şi cu 26 mai multe decât în ianuarie. Dintre cazurile de maltratare instrumentate în luna martie, 29 s-au înregistrat în mediul urban şi 39 în rural. Din punct de vedere al formei de maltratare, şi luna trecută au predominat neglijările, fiind 26 de cazuri de acest fel. Au mai fost înregistrate 13 cazuri de abuz emoţional, zece cazuri de abuz fizic, zece cazuri de comportament delincvent, patru cazuri de abuz instituţional şi trei cazuri de abuz sexual. În plus, s-au raportat şi două cazuri de dispariţie a unor copii.

Ca urmare a formelor severe de abuz la care erau supuşi aceşti copii, specialiştii DGASPC au propus instituirea unor măsuri de protecţie specială, fiind vorba despre plasamentul în regim de urgenţă pentru şapte copii. Aceştia au fost luaţi din familiile care le neglijau sever nevoile de dezvoltare, cinci fiind daţi în grija unor asistenţi maternali profesionişti, iar doi au ajuns în centre rezidenţiale din judeţ. Este cel mai mare număr de plasamente instituite în regim de urgenţă de la începutul acestui an, motivaţia fiind gravitatea abuzurilor la care erau supuşi cei mici.

Citește și:   Vreme deosebit de rece și vânt puternic, joi și vineri

„Separarea copilului de familia sa de origine este o măsură extremă şi nu un deziderat sau o măsură gratuită. Tocmai de aceea, serviciile acordate de noi sunt orientate cu precădere spre activităţi de prevenire şi combatere a factorilor de risc, astfel încât copilul să crească alături de părinţii şi fraţii săi. Din păcate, însă, în unele situaţii suntem nevoiţi să luăm măsuri extreme şi să scoatem copilul din familie, pentru a-i oferi siguranţă şi un mediu armonios în care să crească şi să se dezvolte. Copiii au nevoie în permanenţă de îngrijire şi îndrumare din partea celor mari şi ne-am dori ca părinţii să fie mai conştienţi de responsabilităţile pe care le au şi să înceteze orice formă de abuz asupra celor mici”, a declarat Cristina Păvăluţă, director general al DGASPC Neamţ.

De la începutul acestui an şi până pe 31 martie, au fost instrumentate în total 168 de cazuri de abuz asupra copiilor şi s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă pentru 11 copii maltrataţi.

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0