Roman, Neamț
Căutare site

Şantiere în şcolile nemțene

Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a efectuat, recent, un inventar al acestor lucrări în tot judeţul. Pe teritoriul judeţului sunt multe şcoli care au contractat lucrări de reabilitare sau aşteaptă finanţare pentru derularea unor proiecte de construcţie.

Anul şcolar 2015-2016 a început cu multe probleme în şcolile nemţene. În foarte multe şcoli din judeţul Neamţ se desfăşoară lucrări de reabilitare, aflate în diverse stadii de execuţie. La unele obiective de investiţii, lucrările au fost întrerupte de firmele contractante cu mulţi ani în urmă, autorităţile locale pierzându-şi speranţa că vor mai primi finanţare pentru ele. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a efectuat, recent, un inventar al acestor lucrări în tot judeţul.

CNRV şi Şcoala „Vasile Alecsandri” din Roman, în reabilitare

Reabilitarea corpului B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, de exemplu, este realizată în proporţie de 60% şi costă 3.391.810 lei. Lucrările au început în anul 2012. Reabilitarea acestui obiectiv constă în lucrări de arhitectură, instalaţii, realizarea şarpantei şi a învelitorii. Totodată, la corpurile B şi D al CNRV vor avea loc lucrări pentru montarea instalaţiilor termice şi de gaze naturale. Aceste lucrări sunt realizate în proporţie de 30% şi vor costa 314.000 de lei.

La Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” se lucrează la construcţia acoperişului. Lucrarea este realizată în proporţie de 72% şi va costa 360.120 de lei.

Construcţia cantinei Colegiului Tehnic „Petru Poni” a început în 2007 şi a fost sistată din lipsă de fonduri. Lucrările sunt realizate în proporţie de 80% şi sunt estimate la 1.560.000 de lei.

Şcolile din Văleni şi Holm, de şapte ani în şantier

Grădiniţa din localitatea Săbăoani este o altă construcţie nefinalizată. Lucrările de construcţie au început în anul 2007 şi au fost întrerupte din lipsă de fonduri. Construcţia este realizată în proporţie de 86% şi se ridică la 1.175.000 de lei.

Tot în 2007 au început lucrările la un campus şcolar în satul Adjudeni, comuna Tămăşeni, un proiect în valoare de 24.372.000 de lei. Lucrările sunt realizate în proporţie de 14,11%.

Construcţia noii şcoli din satul Văleni sunt sistate din 2008. Lucrările nu au depăşit faza de temelie, pentru că fondurile s-au oprit după prima rundă de finanţare. Valoarea investiţiei se ridică la 2.992.000 de lei.

În anul 2008 începeau lucrările de reabilitare la noua şcoală din satul Holm, comuna Pânceşti, un proiect de 978.000 de lei. Din lipsă de fonduri, lucrările au fost sistate. S-a realizat 60% din lucrare, dar viitorul acestei şcoli este incert, având în vedere numărul foarte mic de copii. Diminuarea numărului de elevi pentru învăţământul primar a determinat conducerea şcolii să aducă copiii din Holm la şcoala de centru, situată în satul Pânceşti.

Amenajarea de toalete noi şi a instalaţiilor termice în Şcoala Gimnazială din Sagna este o lucrare contractată de Consiliul Local Sagna în anul 2008, cu o valoare de 630.400 de lei. Lucrările sunt realizate în proporţie de 30,44% şi sunt prevăzute să se încheie în luna decembrie a acestui an.

Investiţii în şcolile din mediul rural

La Şcoala Gimnazială din Bozieni are loc reabilitarea termică a clădirii. Lucrarea este realizată în proporţie de 83% şi va costa 120.000 de lei.

O grădiniţă pentru două grupe de preşcolari se află în construcţie la Şcoala Primară din satul Rediu, comuna Bîra. Lucrarea are o valoare de 558.000 de lei şi este realizată în proporţie de 30%. La Liceul Tehnologic din Nisiporeşti, comuna Boteşti, are loc o extindere a clădirii, amenajarea toaletelor pentru elevi şi a unei centrale termice, precum şi modernizarea instalaţiilor. Această lucrare este realizată în proporţie de 24% şi costă 226.350 de lei. Tot la Nisiporeşti se construieşte un atelier şcoală, care va trebui racordat la utilităţi şi va fi împrejmuit. Lucrările au început anul trecut şi vor costa 526.430 de lei şi se realizează prin OUG 28/2013. Până acum s-au realizat 60% din lucrări. În acest an se reface şarpanta şi se schimbă învelitoarea la Şcoala Gimnazială din satul Barticeşti, comuna Boteşti, o lucrare în valoare de 272.480 de lei.

Şcoala Gimnazială „Carmen Sylva” din comuna Horia are de refăcut gardul de împrejmuire al clădirii. Lucrarea are o valoare de 180.200 de lei şi este realizată în proporţie de 50%. Refacerea terenului de sport al şcolii din Horia este o altă investiţie care are nevoie de fonduri. Lucrarea va costa 40.000 de lei şi trebuie finalizată în 30 de zile. Tot la şcoala din Horia se doreşte dotarea grădiniţei cu centrală şi instalaţii de încălzire pe gaz, o lucrare care se ridică la 110.000 de lei.

Construcţia unui nou gard de împrejmuire este prevăzută şi la Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” din Cotu Vameş, comuna Horia. Costurile acestei lucrări sunt estimate la 80.000 de lei. Elevii de la Şcoala Gimnazială „Vlad Dănulescu” din comuna Pânceşti au nevoie de toalete noi, o lucrare care este estimată la 6.000 de lei.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.