Roman, Neamț
Căutare site

Salariații ApaServ vor primi bani retroactiv

Ei au câştigat în instanţă drepturi salariale din perioada 2009 – 2013. Banii se vor primi eșalonat.

Angajaţii ApaServ, care anul trecut au dat în judecată compania pentru nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de domeniu de activitate, vor obţine banii de la angajator. Peste 100 de angajaţi au dat în judecată compania, iar în cazul a 37 de persoane a fost dată o hotărâre definitivă şi irevocabilă de Curtea de Apel Bacău, în luna noiembrie a anului trecut, cu privire la reactualizarea veniturilor din perioada 2009 – 2013. Cum hotărârea nu a fost pusă în aplicare de ApaServ, angajaţii au apelat la un executor.

„După mai multe demersuri, executorul judecătoresc a pus poprire pe conturile firmei vineri, 12 iunie. Atunci a fost contactat avocatul şi luni ne-am întâlnit pentru a găsi o soluţie. Ni s-a propus plata eşalonată, pe o perioadă de cinci luni, începând cu luna aceasta, a sumelor datorate. Noi am acceptat, fiindcă exista un pericol pentru companie şi noi nu vrem răul societăţii. Pericolul era ca banii ce reprezintă plăţi pentru proiectul european să nu mai poată fi utilizaţi corect, dacă era poprire pe conturi”, a spus Ioan Munteanu, liderul sindicatului EPCAN.

Acesta a adăugat că au fost semnate şase procese-verbale pentru şase dintre salariaţii ApaServ, urmând ca pentru ceilalţi angajaţi să fie semnate înţelegerile de plată săptămâna viitoare.

„A fost în funcţie de cum executorul a terminat dosarele, fiindcă pentru fiecare persoană a existat un calcul al sumelor cuvenite, nu există un dosar comun, se fac demersuri pentru fiecare om în parte”, a mai zis Ioan Munteanu.

Aflat la Bucureşti, managerul general al companiei a fost informat de angajaţi despre situaţie.

„Vom da, luna aceasta, o parte din bani şi apoi, tot în rate, vom plăti şi restul. Știu că au fost discuţii astăzi, dar nu am detalii, întrucât nu sunt în judeţ. Cel mai probabil, voi solicita o analiză proprie a sumelor pe care angajaţii le pretind, pentru că în hotărârea judecătorească nu este precizat cât trebuie să le dăm”, a afirmat Cătălin Dughir, managerul general al ApaServ SA.

Banii pe care ar trebui să-i primească un angajat variază între câteva mii şi câteva zeci de mii de lei. Cea mai mare sumă pe care ar avea-o de primit un membru al EPCAN este de peste 22.000 de lei, iar cea mai mică este de aproximativ 6.800 de lei. Conducerea ApaServ a argumentat mereu că legea obligă compania să se încadreze într-un fond de salarii şi că aceste câştiguri pe termen scurt ar putea însemna pierderea unor locuri de muncă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.