Deşi aflaţi din plin în ambianţa unui anotimp care reordonează, pentru a infinita oară, natura din jur, după repetabilele formule ale succesiunilor genetice, totuşi, de data aceasta, prin întîlnirea cu creaţiile-surpriză ale tînărului plastician romaşcan Ștefan Remus Lucian, expuse în sălile „Muzeului de Artă”, se trăieşte profund sentimentul că „faţa, văzută şi nevăzută a lumii” se poate oferi retinei umane în nesfîrşite şi neimaginate întruchipări vizuale. O expoziţie densă, diversă şi multivalentă ca sensuri, purtînd cu ea o deosebită „încărcătură” de noutate şi exercitînd asupra privitorilor un sensibil „şoc al prezentului”.
Prima suită a exponatelor se constituie într-o complexă şi ramificată „temă a variaţiunii”, plecată de la motivul icoanei creştine. Un evantai extraordinar de larg, care porneşte de la dominanţa absolută a unor ochi sacri, încărcaţi şi de sensibilitatea umană, dar şi de o inedită profunzime metafizică şi care se opreşte la un „cristal alb” de pioşenie şi perfecţiune.
Uneori se cultivă spaţialitatea basoreliefului, alteori formula neobişnuită a concavităţii, din a căror însumare se constituie o iconografie tridimensională, mult apropiată de sculpturalitate. Autorul simpatizează mult cu tehnica decupajelor şi a colajelor, ceea ce îl determină pe acesta să o folosească şi în universul pravoslavnic al artei religioase, îmbinînd imuabilul ei „ortodoxism” cu deschiderile curajoase înspre un avangardism total, prefigurat, mai ales, prin acele „lamele iconografice” sau acele „suite” de texte sacre.
Grupajul următor aparţine „graficii picturale”, acestui dialog zbuciumat dintre alb şi negru, dintre lumină şi umbre, ultimele dominînd, dintre pseudoforme şi metaforme. De data aceasta, fantezia autorului „tinde către infinit”, iar măsura spontaneităţii tuşeurilor, atinge superlativul. Privite tangent, grafiile toate, unele orientate ortogonalic, altele pe diagonală, creează impresia unei „birefringenţe” existenţiale, în fiecare din ele coexistînd, suprapuse şi interferate, cîte două imagini, diferite ca structuralitate şi dinamică, dar a căror personalitate vizualică s-a estompat. Și aici, cu tot polimorfismul lucrărilor, autorul manifestă, uneori, evadări uşoare înspre tridimensionalitate, acum apelînd la suculenţa cu care pensonul îşi desfăşoară coregrafia sa grafică.
Colajele sînt „la ele acasă” în sala următoare. Fantezia este debordantă, urmărindu-se mereu noutatea şi nefirescul cotidian. Îmbinată cu decupajul, formula „col” reţine şi solicită, cere o „lectură” spontană şi fuge de un cît de apropiat final. Se întîlnesc aici alăturări diverse, polarizate, şocante, uneori, aflîndu-ne în faţa unor fragmente de portret, iar alteori ni se oferă privirii structuri naturiste, obiectuale. Aşezarea lor sub sticlă creează impresia că aceasta din urmă a liniştit, pentru un timp scurt, sarabanda dinamică a unui acvariu ciudat. Artistul apelează, nu spontan, ci deliberat, la succesiuni repetabile, la prefigurarea unor semnificaţii ce poartă în ele circuitul închis al obsesiei. În adevăr, colajul are în el o încărcătură deosebită de „ars aperta” şi de aceea, poate, în această serialitate atît de avangardistă se întîlnesc alăturări spontane şi de texte, caligrafiate, desigur, plastic, dar purtînd, în conţinutul lor literar, deschideri spontane de suprarealism.
Ultima întîlnire cu arta lui Ștefan Remus Lucian o prilejuieşte sala ce prezintă grafica acestuia. De data aceasta, penelul cedează peniţei, iar penumbra unor perimetre panoramice, intimităţii unor creaţii „de cameră”. Orchestraţia poliformă din celelalte săli e metamorfozată acum în „recitaluri” monoinstrumentale, lirice la prima vedere, dar dense în emanaţiile lor de sensuri. Aleatorismul liniilor şi al conexiunilor aferente este de o foarte mare amplitudine. Și aici ni se oferă, ca şi în celelalte săli, acele „teme cu variaţiuni” de care aminteam mai sus, dar se pare că de data aceasta se impune, nu ipostaza unui afirmativism existenţial, ci acea a unor interminabile căutări. Autorul conturează problematici inedite pe care, programatic, le distilează pînă la „cuantă grafică”, adăugînd, parcă, invitaţia de a se medita asupra lor.
O întîlnire de altitudine cu arta contemporană, prefigurată acum, în prag de mileniu şi veac, de către o sensibilitate şi un penel, aflate şi ele sub arcuirea neliniştită a unei aurore de viaţă.
de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna iunie 2002
Comentarii