Prima paginăPolitica

Să facem o Românie puternică! România fără Băsescu înseamnă, de fapt, România după Băsescu

Dimensiune text

Prin declarațiile sale, Traian Băsescu a dat, de fapt, un mesaj pentru PDL și pentru aliații săi din sistemul parapolitc pe care l-a construit. PD-ului a vrut să-i dea un semnal că mai poate fi la guvernare încă o odată după alegeri și că el încă stăpânește jocul, iar celorlalți că, atâta vreme cât se conformează comenzilor sale, vor fi protejați.

Traian Băsescu construiește o falsă temă de campanie, cea a statului de drept, tocmai pentru a evita o discuție despre dezastrul lăsat în urmă de el și guvernarea pe care a patronat-o. Pentru a construi această temă de campanie, Băsescu este în stare inclusiv să-și defăimeze propria țară, iar cel mai bun exemplu este invocarea fraudei. Încă o dată, Băsescu încearcă să creeze o isterie împotriva întregii clase politice.

În mod total iresponsabil, de la nivelul instituției președintelui, Băsescu prezintă frauda ca un lucru valid, deși despre aceasta s-a vorbit doar la nivel de zvon, nicio instituție necofirmând-o, dimpotrivă. Din datele oficiale, neregulile semnalate au fost mult mai puține și mai mici decât cele constatate la alte scrutine precedente.

Traian Băsescu este în stare să sacrifice orice, inclusiv apartenența României la Europa, pentru Elena Udrea, Adriean Videanu, Ioan Oltean, Roberta Anastase, pentru a-i readuce pe aceștia la putere, să continue jaful din bani publici și distrugerea instituțiilor. De altfel, nu este prima dată când sesizăm acest comportament împotriva României. Monica Macovei, răspunzând obedient comenzilor de la Cotroceni, a cerut în vară sancționarea României, denigrând țara noastră pentru a-l salva pe Băsescu.

Nicăieri în lumea democratică, un președinte nu iese public să spună că propria țară nu este stat de drept.
Băsescu ne anunță că se pregătește să nu recunoască rezultatul alegerilor și că va încerca să sfideze din nou voința electoratului. Este o nouă declarație de război pe care Băsescu o face poporului român.

Primul element care afectează funcționarea statului de drept în România este prezența la Cotroceni a unui președinte impostor și ilegitim, care nu îi mai reprezintă pe români. 7,4 milioane de oameni i-au spus lui Traian Băsescu să plece. Rămânerea lui în funcție este cea mai mare nedreptate făcută românilor în ultimii 20 de ani.

Avem de partea noastră 7,4 miloane de oameni. Nimic, nici măcar Traian Băsescu și instituțiile de forță pe care le-a implicat în campania electorală, nu ne va opri să ducem schimbarea până la capăt și să restabilim democrația și normalitatea în România.

 

Regimul Băsescu – PDL a vrut o România slabă. „România puternică” este proiectul USL

 

Guvernarea Băsescu-PDL a atacat și slăbit fiecare structură a statului român și a afectat viitorul fiecărui cetățean din România:

– a subfinanțat învățământul, a umilit cadrele didactice, a ridiculizat rolul educației, a închis peste 2.000 de școli mai ales în mediul rural, a generat ample fenomene de abandon școlar, determinând o scădere a calității actului de învățământ și diminuând, pe termen mediu și lung, șansele de dezvoltare a întregii societăți românești;

– a ignorat cu bună știință sistemul de sănătate, a închis spitale, institute de cercetare, programe naționale de sănătate, a determinat emigrarea medicilor și a cadrelor sanitare, a lăsat categorii întregi de bolnavi fără medicamentația indispensabilă, periclitând nivelul de sănătate și speranța de viață ale românilor;

– a abandonat siguranța cetățenilor, a desființat secții de poliție, a redus personalul Ministerului de Interne, generând o creștere a infracțiunilor împotriva persoanei sau a proprietății;

– a politizat Justiția, a subordonat instituțiile fundamentale ale acesteia, pentru a proteja grupurile de interese din sfera PDL și pentru a hăitui adversarii politici sau din societatea civilă, ducând la scăderea dramatică a încrederii în lege și în aplicarea corectă a acesteia;

– a distrus instituțiile care puteau să protesteze, a dezmembrat sindicatele, a politizat societatea civilă, a adus numeroase structuri media la faliment, a demonizat orice contestatar, a folosit instituții ale statului pentru a pune presiune pe cei cu alte puncte de vedere;

– a vrut să blocheze orice formă de opoziție politică, a făcut dosare adversarilor, a încercat să dezmembreze grupurile parlamentare ale opoziției, a cumpărat și șantajat, a abuzat de ordonanțele de urgență, a modificat ori de câte ori a vrut regulamentul Parlamentului, a hărțuit  aleșii locali din alte partide;

– a atacat în mod constant credibilitatea Parlamentului, a susținut ideea inutilității și ilegitimitații acestuia, dând, astfel, una dintre cele mai grave lovituri democrației și valorilor acesteia;

– a distrus economiaa generat șomaj și faliment pentru sute de mii de firme, a blocat dezvoltarea infrastructurii, a deturnat fonduri europene, a încercat să vândă resursele statului pe sume de nimic, a împovărat economia cu noi taxe și impozite;

– a sărăcit populația, a umilit-o, a măcinat instituțiile prin corupție și incompetență, a îndatorat țara cum n-a făcut-o nimeni, niciodată.

Anul 2012 este anul în care USL a început schimbarea în România. Soluția noastră este să facem o Românie puternică! Să dăm acestei țări un nou proiect, în care să îi întărim instituțiile, să aducem prosperitate, bunăstare, corectitudine și bun-simț.

România fără Băsescu înseamnă de fapt România după Băsescu. Cum va arăta România de după Băsescu este întrebarea la care trebuie să răspundem.

În primele 6 luni, ne-am ținut de cuvânt. Am început să reparăm nedreptățile și vom continua să oprim mafia PDL și să construim o nouă Românie. Propunem un Guvern corect, fără scandaluri de corupție, atent la semnalele societății și preocupat de binele public. Propunem candidați onești, bine pregătiți, susținuți de români. Propunem un proiect pentru o Românie puternică, cu soluții realiste și profesioniste discutate cu specialiști.

Românie puternică înseamnă foarte multe lucruri:

– O Românie puternică, pentru a relansa economia și clasa de mijloc;

– O Românie puternică, pentru a face dreptate socială și a fi alături de românii afectați de criză;

– O Românie puternică, prin instituții corecte și drepte;

– O Românie puternică, pentru a avea o șansă în lumea care se naște sub ochii noștri.

Refacerea statului nu înseamnă doar refacerea încrederii în Parlament sau în Guvern, în Președinție sau Justiție. Înseamnă și construcția încrederii în instituții precum Fiscul, Poliția, Armata, serviciile publice (educație, sănătate, justiție, ordine publică). Înseamnă protejarea cetățeanului în fața celor puternici, în fața nedreptăților și a abuzurilor. Înseamnă șanse egale pentru toți și mândrie de a trăi aici, acasă, în România.

 

 

Ioan Chelaru, candidat USL la Senatul României

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 11
  • sam 9 ani

    sunteti la guvernare de 6 luni.aveti in mina toate pirghiile.Basescu nu are nici o treaba cu actul de guvernare.ce ati facut in acest timp? nimic !!!

  • Dan 9 ani

    Tot la Basescu va este capul ? :))
    „Propunem un Guvern corect” – M-ati cucerit iremediabil, aduceti straini sau defilati cu ce aveti acum ? Mai bine spus cu ce a mai ramas, ca s-au facut multe schimbari dand cu stangu’n drept.

    Oricum o sa castigati,
    spor

  • oldgambler 9 ani

    Un excelent articol care sintetizeaza corect,punctual si argumentat,tot ce a ”construit” ”portocala politica” de-a lungul ultimilor ani.Sam si Dan,sunteti hilari cand afirmati ca Basescu nu are nici un amestec in actul de guvernare.TOT ce s-a hotarat in guvernarea porto a fost dupa acceptul si ”indicatiile” lui.Ca si in viata reala sa distrugi este cu mult mai usor decat sa construiesti.Voi vreti reparatii imediate ,peste noapte?Vi se pare prea lunga perioada de cand USL-ul a preluat fraiele conducerii? Nu stiti cat de bine fixata este mafia porto infipta in posturi cheie?Totul se repara in timp cu oamenii potriviti in locurile potrivite indiferent de culoarea lor politica.D.l Chelaru a sintetizat,candva,printr-o singura fraza scurta,ca raspuns la acel nesimtit ”Sa traiti bine!”. Raspunsul dansului a fost ,in acel moment dar valabil si acum, ”Sa traim dupa cum am votat !”.Avem creier…sa-l folosim judicios! Numai bine romascani !

  • Dan 9 ani

    Nene, ai citit un articol intreg pe care te lauzi ca l-ai inteles find „corect,punctual si argumentat” dar nu poti intelege cateva randuri amarate ?

    Sam s-a referit ca de 6 luni Basescu nu mai are treaba cu actul de guvernare, USL find la Putere, dar nu au facut nimic.
    In mesajul meu am zis adevarul, USL are un guvern de cacao find departe de a fi corect ( ex: situatiile de la Ministerul Educatiei si nu numai ) condus de un plagiator care nu stiu cum mai poate da ochii cu presa si cu oamenii politici straini.

    USL o sa castige alegerile, deci nu stiu de ce va mai atacati.

    As avea rugamintea sa nu mi se mai raspunde de oameni afiliati unui partid sau chiar platiti de acesta. Atata linguseala nu poate fi fara motiv.

  • un cetatean 9 ani

    Ce s-a facut pana acum, in 6 luni,dupa parerea mea , e bine: s-au dat o parte din banii luati oamenilor ( in timp ce Basescu si-a amenajat cu un milion de euro resedinta , halal criza !), s-au stopat proiectele inutile, dar care au inghiti sume colosale si de la buget si de la UE, se incearca deschiderea unor spitale, se incearca relansarea economiei . Vedeti ceva rau in cele enumerate ? Eu nu ! 8 ani de guvernare portocalie au saracit o natie intreaga si acum va laudati cu tot felul de investitii cam piperate si criticati 6 luni de guvernare USL …

    • edu' 9 ani

      pana in 2008 au fost cei din pnl la guvernare ajutati de psd si udmr,iar pana in 2009 inclusiv au fost la guvernare si psd-ul !!! De unde ai scos 8 ani portocalii ??? si… de mai bine de 6 luni tot usl-ul este la guvernare !!! asa ca nu mai MINTI ca nu te crede nimeni ! Domnul Chelaru este senator de 8 ani ! Drumul din Roman pana in Pildesti a fost asfaltat de 2 ori in 8 ani, iar drumul dinspre Simionesti- Sabaoani(drum judetean) a fost peticit pe alocuri de 2 ori in 8 ani ,iar acum este un dezastru pe acel sector de drum !!! Deci ne implicam numai unde avem interes ! Eu si multi altii nu vom vota USL !!!

  • Dan 9 ani

    Traiti pe alta lume inseamna..
    Mi-a sarit in ochi „relansarea economiei”. Mai nene, avem o inflatie super mare si cifrele pe Trimestrul III is dezastruoase, intram in recesiune. Acei bani taiati de la „investitii inutile” ( >80% vin de la UE ) intrau in economia Romaniei, inclusiv in buzunarul oamenilor ( muncitori ).
    Traiti pe alta lume, Hai USL !
    Spor.

    • dan ardeleanu' 9 ani

      voi chiar ati avut impresia ca guvernul actual, caruia i s-a pus bete in roate din toate punctele posibile, va putea remedia in 6 luni ce a stricat chiorul si clica lui de hoti in ani de zile ? nici vorba, domnilor, pe putin 2 ani si cu ajutor extern, abia mai apoi putem vorbi de realizari. daca am avea un pic mai multa minte, am fi in stare sa vedem oportunitatea de sub nasul nostru , care ne-ar scoate rapid din rahat , dar pe care o ignoram ca nu e „la moda” – vorbesc aici de familia regala, singura care ne-ar putea imbunatati imiginea imediat si ar aduce neconditionat suport extern. dar noua ne place mai mult circul si sa ne compatimim cand ne papa hienele bruma de avere ce mai exista prin tarisoara…

    • un cetatean 9 ani

      Am citit intr-un ziar national ca acum Comisia de Control Bugetar a Parlamentului European tocmai face o analiza a acestor minunate proiecte cu care va laudati, cei din PDL,deoarece are suspiciuni de nereguli .Daca se vor adeveri aceste nereguli, va trebui sa dam banii inapoi , asa ca nu stiu ce bani vor mai intra la bugetul tarii !Din contra vor face o gaura serioasa ! Va ofer acest articol pentru a va documenta ! Sper sa nu fie nevoie sa dam acesti bani UE inapoi , atunci va trebui sa platim toti( inclusiv dumneavoastra ,stimate domn Dan , veti avea de platit, in acest caz ) !Asa ca, Doamne ajuta, sa nu fie asa !
      http://www.cotidianul.ro/ivan-raportul-dg-regio-indica-doua-persoane-udrea-si-traila-199448/

  • Dan 9 ani

    Sarcina de partid sa raspundeti si sa va aparati.

    1. Familiile regale nu mai au nici o putere si sunt pastrate doar ca bibelou, „neconditionat suport extern”, Doamne. Pentru unul care nu are habar de politica externa merge treaba. Dar noh.. multi nici nu stiu cu ce se mananca politica interna, daca le zic de separea puterilor in stat ma „injura”, deci cred ca o sa aveti succes.
    2. Hai nene.. e campanie electorala, ce ai vrea sa declare acel europarlamentar PSD ? Mi-am adus aminte ca guvernul nu a platit pentru lucrarile cu fonduri europene, adica sa emita chitanta ca sa poata lua banii inapoi de la UE ( ca asa merge treaba ) Aia o sa fie mare gaura daca nu se remediaza problema 🙂

    Am vrut doar sa arat ca mai sunt oameni care se documenteaza si din alte surse, nu cred tot ce aud si vad.

    Am avut o rugaminte in a 2-a postare, ma retrag din aceasta discutie.
    Bafta la alegeri !

    • un cetatean 9 ani

      Vad ca nu ati inteles nimic din articol sau va faceti ca nu intelegeti. La UE asa sta treaba : faci proiecte, eligibile si corecte, ati dau bani, dar daca te descopera cu neregului DAI BANII INAPOI ! Ati inteles stimabile domn Dan?