Prima paginăTimp liber

Romaşcanii se pregătesc de Revelion

Dimensiune text

Romaşcanii îşi planifică din timp vacanţa de iarnă. Agenţiile de turism vând pachete atât pentru sejururi interne, cât şi externe.

Mai sunt două luni şi jumătate până la sfârşitul anului, dar romașcanii se grăbesc să îşi facă rezervări în diferite staţiuni turistice, pentru revelion în mod special.

La agenţia de turism Paralela 45 din Roman, toţi cei interesaţi beneficiază de reduceri de înscriere de până la 25%, pentru pachetele achiziţionate pentru Crăciun şi Revelion, până la sfârşitul lunii octombrie.

Cazare la hotel de trei sau patru stele, petreceri tradiţionale, cu bucate alese, datini şi obiceiuri de iarnă, de toate acestea vor să aibă parte turiștii care aleg destinaţiile turistice din România. Conform agentului de turism Roxana Nazare, cele mai solicitate destinaţii pe plan intern au fost Valea Prahovei şi Bucovina. Un sejur de cinci zile în Bucovina se vinde chiar şi la preţurile unui sejur în afara ţării, ajungând la 530 de euro.

Pe plan extern s-a optat pentru sejururi în Bulgaria. Cei care vor să scape de frigul şi de zăpada din România au ales destinaţii mai exotice. Cel mai bine vândut pachet a fost sejurul de cinci nopţi în Antalya, care include transport cu avionul din Bucureşti şi transfer aeroport-hotel-aeroport, în regim all-inclusive, care pleacă de la preţul de 535 euro.

Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, agenţiile de turism vin cu oferte diverse, pentru toate gusturile şi veniturile: reduceri sau chiar gratuităţi pentru copii, petreceri deosebite, cu invitaţi speciali şi numeroase alte servicii.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0