Festivalul de Datini şi Obiceiuri a umplut oraşul de strigături şi urături. Romaşcanii au fost încântaţi să vadă că tinerii păstrează şi promovează tradiţiile româneşti.
A cincea ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceuri „Roman Metropolitan” a adus romaşcanilor marţi, 30 decembrie, bante de urători din mai multe localităţi ale zonei Romanului. Din păcate, vremea rea şi drumurile acoperite de zăpadă au făcut ca unele dintre trupele de urători care şi-au anunţat, iniţial, prezenţa la eveniment să anuleze participarea în ultima clipă. Iniţial, în programul Festivalului erau incluse momente artistice desfăşurate de grupuri din localităţile: Doljeşti, Făurei, Gherăeşti, Horia, Ion Creangă, Moldoveni, Pânceşti, Săbăoani, Stăniţa, Trifeşti şi Roman, dar şi ansamblul „Floricică de la munte”, ce aparţine de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Marţi dimineaţă, însă, au confirmat participarea doar formaţia „Ghiocelul” din Roman, ansamblul „Floricică de la munte” şi grupurile de urători din Doljeşti, Moldoveni, Pânceşti, Săbăoani şi Horia.
După ce toţi urătorii care au reuşit să ajungă la Roman s-au strâns la Primărie, alaiul a pornit în paradă, pe strada Oituz, apoi pe strada Cuza Vodă – până la intersecţia cu bulevardul Roman Muşat. După care, de la Hotel s-au întors în Piaţa „Roman Vodă”, pentru a urca pe scenă.
Înainte de reprezentaţia fiecărui grup, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu le-a transmis romaşcanilor prezenţi în piaţă urările sale.
„Dorim ca acest festival să rămână un element de românism autentic. Le urez tuturor participanţilor o cât mai bună reprezentare, iar dumneavoastră, celor aici de faţă şi familiilor dumneavoastră, sănătate, bucurie şi un an 2014 încheiat în linişte şi pace. De asemenea, vreau să vă transmit urări pentru un 2015 cu bunătate, cu spor, cu multă sănătate şi bună colaborare”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu.
Urările sale au fost completate de cele ale primarilor din Moldoveni şi Doljeşti.
„Sînt fericit că ne-aţi primit, ca în fiecare an, cu mult respect şi căldură. Este minunat ceea ce face domnul primar Leoreanu, în fiecare an. Țin să-l felicit şi pe dumnealui, aşa cum ţin să îi felicit pe toţi membrii Consiliului Local Roman”, a afirmat Marcel Bârjoveanu, primarul comunei Moldoveni.
„În numele locuitorilor comunei Doljeşti şi al meu, personal, alături de consiliul nostru local, vă transmitem, dumneavoastră, cetăţeni ai oraşului Roman, conducerii administraţiei de aici, felicitări pentru ceea ce ați făcut în anul care stă să se încheie. Vă doresc, în 2015, să obţineţi rezultate mai bune decât până acum. Vom aduce astăzi în
faţa dumneavoastră o formaţie alcătuită din tineri acompaniaţi de o fanfară de la «10 Prăjini», şi sper ca ei să aducă veselie şi bucurie în sufletele voastre”, au fost urările lui Iosif Șoican, primarul comunei Doljeşti.
Toţi urătorii care i-au încântat pe romaşcani cu tradiţiile şi obiceiurile strămoşteşti au fost răsplătiţi, la final, cu o gustare caldă şi cu o cană de vin fiert, foarte apreciate, având în vedere temperaturile scăzute de afară.
Organizarea Festivalului de Datini şi Obiceiuri s-a realizat, în acest an, şi cu sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean Neamţ.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol