Roman, Neamț
Căutare site

Romanul, sub cod galben de ninsoare până vineri seară

Romanul, sub cod galben de ninsoare până vineri seară

 

 

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, vineri dimineață, avertizările meteo de vreme rea emise zilele trecute, incluzând și jumătatea estică a județului Neamț între cele sub avertizare de tip cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.

Astfel, conform meteorologilor, vineri, 23 martie, între orele 9.30 – 15.00, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Olteniei și local în nordul Munteniei, precum și în zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și de Curbură va continua să ningă și să se depună strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, temporar viscolind  și spulberând zăpada. În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte, iar vântul va depăși 60 – 65 km/h, în special pe litoral. Vremea se va menține deosebit de rece, iar intensificările vântului vor accentua senzația de frig.

Vineri, până la ora 15, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei și în sudul Moldovei – zone aflate sub avertizare de tip cod portocaliu – va continua să ningă  abundent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 50 – 60 km/h și temporar 65 – 70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și diminuând vizibilitatea.

 

De asemenea, vineri, 23 martie, între orele 15 și 20, în jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei ninsorile vor continua, dar vor fi în diminuare ca intensitate. Vântul va mai avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 45 – 55 km/h, temporar de peste 60 km/h în Bărăgan, viscolind și spulberând  zăpada și diminuând vizibilitatea. În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte. Vremea va fi în continuare deosebit de rece, iar intensificările vântului vor accentua senzația de frig.

 

În cursul nopții de vineri spre sâmbăta (23 spre 24 martie) în estul și în sud-estul țării, vor mai fi intensificări ale vântului, cu 35 – 45 km/h, spulberând zăpada depusă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.